Navigație Cuprins Activități în Austria

Regiunea Savorii: Dirndl - Cornul din Pielachtal

Drindl (cunoscut şi sub numele de cornul european), al cărui denumire botanică este „Cornus mas“ , este un arbust tradiţional pentru regiunea Pielachtal. Fructele lui (coarnele) cu gustul specific astringent încununează numeroasele creaţii culinare din a căror compoziţie fac parte.

 © Gerhard Gatterer
Dirndl - fructele cu valenţe multiple
Portret Barbara şi Gerhard Gatterer

Regiunea Pielachtal, din Austria Inferioară, ne încântă de doua ori pe an cu un mirific spectacol al culorii: întâi tot peisajul este colorat în galbenul-auriu al florilor de corn, devenind apoi roşu aprins, odată cu apariţia fructelor.

În Mostviertel nu trebuie să cauţi mult pentru a găsi un Dirndl, şi asta nu are nimic de-a face cu portul tradiţional al fetelor din Pielachtal, care poartă acelaşi nume. Dirndl este şi denumirea speciei de corn european tipică pentru această zonă, din a cărui fructe localnicii prepară produse cu totul speciale. Barbara Gatterer din Ober-Grafendorf este una dintre cei care imediat ce fructele cu gust astringent, asemănătoare cu drupele, au fost culese, le scot acestora sâmburii şi le transformă în gustoasele marmelade şi jeleuri, purtând apoi culoare acestor fructe zile întregi pe mâinile ei. Şi soţul doamnei Gatterer, Gerhard, este foarte priceput în prelucrarea fructelor de Dirndl, atestate istoric încă de pe vremea împărătesei Mariei Terezia, şi ne-o dovedeşte prin siropul fin - acrişor, nectarul, sucul de fructe şi specialităţile spirtoase - lichior si Schnaps.

De la delimitarea ogoarelor la regiune a savorii
Pe timpuri, acest arbore din familia cornaceae cu un ritm de creştere este destul de lent, era utilizat cu precădere la delimitarea culturilor învecinate. Gerhard Gatterer: „Cornul este întâlnit în regiunea noastră în mai toate gospodăriile. Însă în trecut el nu era cultivat ca astăzi. Oamenii se bucurau de fructele lui pe care le culegeau şi făceau din ele suc si Schnaps pentru consumul propriu. " Abia în 1990 în Pielachtal a apărut o specie altoită de corn care s-a şi răspândit rapid - un trend recunoscut şi de familia Gatterer. În zilele noastre, 40.000 de Dirndl perene străjuiesc regiunea. Un sfert dintre acestea ne oferă bucate pline de savoare - din care 40 se află chiar in gospodăria familiei Gatterer. Dar vă înşelaţi dacă gândiţii că aceşti arbuşti sunt aliniaţi frumos în şiruri ordonate. „ În total avem 2.5 hectare de pomi fructiferi, din care fac parte meri şi peri vechi. Tot aşa am plantat şi Dirndl - unul lângă altul, fără a respecta un anumit tipar, motiv pentru care nici nu se poate intra cu tractorul printre ei", râde Barbara Gatterer. Nici nu trebuie, deoarece Dirndl este o plantă timidă, care în principiu nu necesită prea multă îngrijire.

Prinse în plasă
Arbuştii, care ating înăltimi chiar şi de 10 metri, nu le dau mare bătaie de cap cultivatorilor, nici măcar în perioada culesului: „ Când este copt, fructul de Dirndl cade singur de pe ramură, făra să fie scuturat. Asta se întâmplă de la sfârşitul lunii august până la jumătatea lui octombrie. Fructele cad într-o plasă deasă pe care o punem la baza trunchiului, după cum este tradiţia. Apoi sortăm frunzele şi fructele care nu sunt prea aspectoase şi trimitem recolta la prelucrare." În 2009 familia Gatterer a valorificat 1.000 kg de fructe. Şi totul are loc chiar aici, în gospodăria lor, după cum subliniază şi cultivatorul: „ De când mă ştiu toate produsele noastre se vând din gospodărie şi provin 100% din producţia proprie. Pâinea, carnea, mustul, sucurile - şi acum chiar şi produsele din Dirndl. Acestea sunt adevăratele "alimente", nu produsle pe care le găsim în orice supermarket. Şi cu ele ne mândrim! "

Lauri pentru Dirndl
Şi pe viitor? „ Soţului meu îi place să inventeze mereu produse noi", ne dezvăluie Barbara Gatterer. „O parte a recoltei am replantat-o în pepiniere şi sunt curioasă ce planuri va avea pentru noii arbuşti." „Văd un potenţial puternic de dezvoltare în sectorul de sucuri şi nectare", ne indică domnul Gatterer calea pe care este posibil să o urmeze. „ Pe lângă substanţele cu proprietăţi curative pentru stomac şi intestine, fructul de Dirndl conţine cantităţi mari de vitamina C şi minerale. Şi deci de ce să mai cauţi suc de rodie, dacă ai deja un fruct la fel de hrănitor chiar în faţa casei? " Tot ce îi mai rămâne de făcut familiei Gatterer, este să spere că vor avea un succes la fel de mare cu noile produse cum au avut cu gemurile, siropul si sucul de fructe, care la concursul „Ab Hof 2010" (Produse din Gospodărie Ed. 2010) au fost încununate cu "lauri" de aur şi argint. Noi suntem convinşi că este doar o chestiune de timp până când şi gastronomia de top din afara regiunii va descoperi puterea savorii fructelor de Dirndl.