
Pe sectorul dunărean de la Weißenkirchen, dar şi de la Greifenstein, se întâlnesc adâncimi mici la mal, şi curenţi blânzi, iar la Pielachmündung bei Melk, pe malul sudic al Dunării, găsim plaje cu nisip fin. Cine vrea să simtă atmosfera începutului de secol 20, trebuie să meargă la Strombad Kritzendorf, unde deja din 1903 turiştii căutau răcoarea pe timpul verii. La Strombad, odată considerat Riviera Dunării, nu se mai percepe azi taxă de intrare, şi astfel, la umbra castanilor, se poate petrece o vară minunată. În zona Vienei, Lobau face o invitaţie tentantă cu marginile sale de pădure şi cu nenumăratele golfuri mici, pentru a petrece o zi relaxantă de vară.
Monumentul naturii defileul Erlauf
De puţin timp a fost făcut accesibil publicului monumentul natural defileul Erlauf din Austria Inferioară, o zonă lungă de 7 km de-a lungul râului Erlauf, având plaje superbe cu nisip, peşteri şi golfuri pentru înot. În acest loc natural pentru înot de pe Erlauf se poate ajunge în mod mai puţin aventuros prin localitatea Purgstall, acolo unde începe defileul Erlauf. Fiind unul dintre cele mai vechi locuri naturale pentru înot din Europa, acesta a fost revigorat şi invită la răcoare, în temperaturi de 16 - 17 grade.
Cheile Salzburger
În landul Salzburg se găsesc locuri de scăldat pe următoarele râuri: Königsseeache în Hallein-Rif, Taugl, Lammer şi Almbach-Felsenbad la Fastenau, care este înglobat în aşa numitele Strubklamm (cheile Strub). Strubklamm este o vale apărută prin eroziune, lungă de câţiva kilometri, al cărei bazin a a fost săpat de gheaţă, apă şi prundişuri, rezultând fantastice bazine naturale, culmi şi canale.
Carintia
Acolo unde sunt munţi, este şi apă, se spune în Carintia, şi astfel, acolo se poate înota şi în Gail, un afluent al Drau. De exemplu, pe înălţimile centralei electrice Schütt sau la Kirchbach, unde locul natural de joacă oferit de Gail vă ademeneşte cu pomi fructiferi şi fructe de pădure la o gustare sau la un grătar.
Locuri naturale de scăldat în Vorarlberg şi Tirol
Locurile naturale de scăldat din Vorarlberg se găsesc în zona deltei Rinului, în Alten Rheins în Hohenems-Altach dar şi în zona Bregenzer Ache la Alberschwende. Şi Waldbad an der Enz în Dornbirn, dar şi baia publică Felsenau în Feldkirch sunt locuri potrivite pentru scăldatul în râu. În Tirol, la Kramsach, Brandenberger Ache, cu fermecătoarele sale chei, invită la înot, dar şi la kajac.
Stiria
Cine preferă Stiria cea verde cu pădurile sale dese, se poate răsfăţa pe malurile nisipoase ale cheilor Salzaklamm la Mariazell, acolo unde Salza este mai blândă decât în locurile unde brăzdează peisajul printre pereţi stâncoşi, şi invită aici la contemplare şi drumeţie de-a lungul firului apei.