Navigație Cuprins Activități în Austria

Secolul 20

Parlamentul în Viena
Timpuri zbuciumate
Tensiunile dinstatul multinaţional au culminat în 1914 cu asasinarea moştenitorului tronului austriac arhiducele Franz Ferdinand în Saraievo, declanşând astfel Primul Război Mondial. Împăratul Franz Iosef moare în 1916, iar la finele războiului în 1918 Austria devine republică. O situaţie economică extrem de dificilă şi neînţelegeri politice între creştin-sociali şi sociali-democraţi sunt mărcile timpului şi declanşează în februarie 1934 războiul civil. Cu constituţia din mai 1934 cancelarul federal Engelbert Dollfuß instituie un stat corporatist autoritar. În luna iulie a aceluiaşi ani naţional-socialiştii austrieci încearcă un puci, care este dejucat, în timpul căruia totuşi cancelarul federal Dollfuß este asasinat.

Pe 12 martie 1938 Wehrmacht-ul german mărşăluieşte în Austria şi încorporează ţara ca "Ostmark" în naţionalistul Reich german al lui Adolf Hitler. La finele celui de-al Doilea Război Mondial în 1945 Austria devine din nou republică, rămânând însă încă un deceniu ocupată de forţele aliate victorioase Marea Britanie, Franţa, SUA şi Uniunea Sovietică.

În secolul 21
Odată cu semnarea Acordului de stat dintre forţele aliate şi Austria pe 15 mai 1955 şi clarificarea "neutralităţii perpetue ", Austria devine din nou independentă. Republica alpină, situată chiar la graniţa cu "cortina de fier" dinspre est, devine rapid o turnantă între est şi vest. Oferă azil refugiaţilor în urma revoluţiei ungare din 1956 şi primăverii de la Praga din 1968, devine rapid casa organizaţiilor internaţionale (ONU, OPEC) şi gazdă a conferinţelor renumite şi întâlnirilor la vârf. Cortina de fier cade în 1989/90, iar în 1995 Austria devine membră a Uniunii Europene.