
În alte părţi ale Austriei, multe capodopere gotice au fost distruse în timpul războaielor cu turcii. Sau poate că au fost arse, ori chiar aruncate în timpul prioadei baroce din sec. 17 şi 18. Pe atunci, ciudata artă gotică era considerată ca o pată în istoria culturii, motiv pentru care multe biserici au fost repictate cu tehnica opulentă a barocului. Dar în Mühlviertel nu a fost aşa: se pare că aici s-a respectat încă de pe-atunci moştenirea culturală lăsată de strămoşii noştri.
Un foarte bun exemplu pentru respectul pe care localnicii îl au pentru cultură, este altarul din Kefermarkt. Această bijuterie a drumului gotic din Mühlviertler este o dovadă impresionantă a măiestriei sculpturii gotice în lemn. Artistul care a sculptat altarul este încă necunoscut! Acest altar din lemn de tei, îi înfăţişază în mijloc pe cei trei sfinţi Petru, Wolfgang (patronul bisercii) şi Cristfor. El este vechi de 500 de ani, iar reformarea, războaiele şi revoltele nu l-au afectat cu nimic – doar cariile i-au ameninţat existenţa. Dar mulţumită poetului Adalbert Stifter, fost guvernator al Austriei Superioare, altarul a fost complet restaurat între anii 1852-1855, putând fi astfel admirat şi astăzi.
Aceeaşi frumuseţe şi măiestrie o găsim şi la alte comori culturale ale regiunii Mühlviertel: bisericile, capelele şi altarele din întreaga regiune sunt dovezi clare ale simţului estetic şi ale respectului pentru cultură. Deosebit de impresionante sunt şi bolţile de la biserica din Gutau şi de la cea din Pabneukirchen, sau capela Dorfkapelle din Wienau, construită intergral din granit.
Dar pe Gotikstraße nu întâlnim doar biserici. „Capitala“ regiunii Mühlviertel, Freistadt, este o mărturie incontestabilă a măiestriei arhitecturii gotice. Fortificaţia medievală, neatinsă parcă de trecerea timpului, cetatea cu turnul ei impunător şi casele burgheze, fac parcă timpul să se oprească în loc atunci când le admirăm – şi ne spun poveşti romantice despre viaţa în Evul Mediu.

Linz ca oraş cultural şi artistic, deschis spre lume. Oraşe istorice fermecătoare, precum Bad Ischl şi Hallstatt. Nenumărate schituri şi mânăstiri pe tot teritoriul landului. O zi în Austria Superioară poate fi foarte scurtă, dacă te opreşti să admiri toate clădirile.
Excursie de explorare arhitectonică prin Austria Superioară