Navigație Cuprins Activități în Austria

Top Ten al iernii în Tirol

Este de la sine înţeles că Tirolul are mai mult de zece atracţii de oferit. Dar există locuri şi activităţi ce sunt unice în inima Alpilor şi garantează o vacanţă de neuitat în Tirol. O listă de priorităţi pentru prieteni.

 © Innsbruck Tourismus
Odată cu prima zăpadă, Tirolul se transformă într-un ţinut fermecat al zăpezii, plin de posibilităţi: săniuş, schi, snowboard, petreceri, wellness, bunătăţi culinare - Tirolul are multe de oferit. Alegerea celor zece puncte de atracţie a fost extrem de dificilă. Mai ales când îţi asumi rolul de gazdă ce îşi aşteaptă prieteni vechi în vizită: trebuie făcută o listă de priorităţi în adevăratul sens, care să reprezinte cel mai bine Tirolul. Criteriile: trebuie să conţină câte ceva pentru fiecare - de la petrecăreţi la romantici, de la sportivi, la iubitori de aventură şi cei ce preferă confortul. Alegerea punctelor de atracţie din Tirol trebuie să fie la fel de colorată, variată şi extraordinară ca vizita însăşi. La final aveau să se afle în faţa mea zece puncte ce aveau să facă absolut unică vacanţa prietenilor mei în Tirol.


1. Schimbare de perspectivă pe gheţarul Pitztal
Se începe cu o panoramă spectaculoasă: nicăieri altundeva în Austria nu se poate ajunge atât de sus cu telecabina ca în Pitztal. Staţia din munte a instalaţiei de cablu panoramice Pitz Panoramabahn se află la 3.440 m. Odată ajunşi acolo, pare că aveţi munţii la picioare. Cu o excepţie: Wildspitze, cu ai săi 3.768 m este cel mai înalt munte din Tirol, se ridică din marea de vârfuri, până deasupra gheţarului.
Informaţii: http://en.pitztaler-gletscher.at/


2. Sărbătoriţi precum starurile în Ischgl
Cine spune petrecere, spune de fapt Ischgl: căci acolo a fost inventat, ca să zicem aşa, après ski-ul. După o zi grozavă la schi, distraţi-vă în bocanci şi costum de schi şi dansaţi pe mese - trebuie să faceţi asta măcar o dată. Seara, petrecerea continuă în sat - poate chiar cu susţinere din partea unor staruri: căci personalităţi precum Katy Perry, Dieter Bohlen, Alicia Keys sau Dita von Teese deja au fost oaspeţii metropolei petrecerilor din Tirol.
Informaţii: http://www.ischgl.com/


3. Partidă de săniuş sub cerul înstelat în Sellraintal
Săniuşul nocturn este de nelipsit dintr-o vacanţă perfectă în Tirol. O pârtie grozavă de săniuş se găseşte în St. Sigmund în Sellraintal. Din această localitate se poate porni în drumeţie în Gleirschtal până la primitoarea cabană Gleirschalm. Cu o mică mişcare de întoarcere se pot parcurge în viteză cei 1,6 kilometri ai pârtiei puternic iluminate. Distracţie de mare clasă.
Informaţii: http://www.sellraintal.at/winter/ViewPage.asp?Site=SELLRAIN_WINTER&PageID=2&lang=199


4. Probă de curaj în Zillertal
Pentru adrenalina de vacanţă pârtia aceasta nu trebuie să lipsească din program: pârtia Harakiri din Mayrhofen. Abrupt nu este un cuvânt suficient pentru a o descrie: cea mai înclinată pârtie pregătită din Austria îşi aşteaptă schiorii curajoşi cu o înclinaţie medie de 78%.
Informaţii: http://winter.mayrhofner-bergbahnen.com/en/100301/winter_mayrhofen_zillertal.html

5. Romantism în iglu în Brixental
O noapte într-un apartament al unui iglu în satul Alpeniglu® din Skiwelt Wilder Kaiser Brixental este o experienţă de neuitat: nopţi limpezi de iarnă sub cerul înstelat, fondue la o masă de gheaţă, băuturi din pahare de gheaţă, confort şi căldură în clasicele clădiri rotunde ale inuiţilor şi mult romantism în paturile acoperite cu blănuri moi de ren.
Informaţii: http://www.skiwelt.at/en/

6. Söll: distracţie nocturnă pe pârtie
Datorită instalaţiei de iluminat, Mecca schiului nocturn, Söll, transformă noaptea în zi, iar cei ce nu se pot sătura de zăpadă îşi pot exersa mişcările pe pârtie sub cerul înstelat. Peste zece kilometri de pârtie iluminată îşi aşteaptă starurile schiului pe cea mai lungă pârtie nocturnă din Tirol- această experienţă va fi una de neuitat.
Informaţii: http://www.wilderkaiser.info/en/


7. Din cameră direct pe pârtie în Kirchberg
Cu schiurile sau cu placa până la uşa hotelului şi apoi direct la complexul propriu de wellness la relaxare - lux pur. Toate acestea sunt posibile la noua vilă Maierl, ce va fi deschis în decembrie 2010 în Kirchberg. Vila montană tradiţională şi noul han montan Maierl se află chiar pe pârtia de schi în staţiunea de schi Kitzbühel la nivelul staţiei intermediare (1.225 m) - perfect pentru zile frumoase de vacanţă. http://www.maierl.at/en.html


8. La căutat de urme în Tirolul de Est
Echipaţi cu binoclu Swarovski-Optik şi în compania unui ranger din Parcul Naţional vom explora peisajul de iarnă al Parcului Naţional Hohe Tauern într-un mod inedit: vom căuta urmele animalelor sălbatice ce străbat poienile şi pădurile şi vom observa lumea fascinantă a faunei şi florei.
Informaţii: http://www.natur.tirol.at/xxl/_lang/en/_season/at2/_area/home/index.html

9. Relaxare totală în Ötztal
După coborâri abrupte, petreceri, căutări de urme şi partide de săniuş, e nevoie de wellness: locul ideal pentru aceasta este complexul termal Längefeld din Ötztal. Cu piscine ultramoderne, dintre care trei bazine exterioare, de unde oaspeţii se pot bucura de o privelişte superbă asupra munţilor din jur şi o zonă de saună care îndeplineşte toate dorinţele, relaxarea este garantată. http://www.aqua-dome.at/xxl/_lang/en/index.html


10. Cină deasupra acoperişurilor oraşului
Finalul triumfal este o cină deosebită: cu telecabina Seegrubenbahn se merge în serile de vineri până la staţia din munte Seegrube de la 1900 m. Acolo - deasupra oraşului nins - se vor servi de la orele 18 la Alpenlounge Seegrube, în ritmuri plăcute de muzică şi într-o atmosferă relaxată, băuturi fine şi mâncăruri. Rezervarea este absolut necesară.
Informaţii pe: http://www.nordkette.com/en/top/home.html