Vacanţă cu familia în Stubaital

Copiii sub 10 ani folosesc instalaţiile de cablu gratuit în compania unuia dintre părinţi
Pârtii noi pentru familii şi seniori pe gheţarul Stubai

Copii in valea Stubai © Wilde & Partner
Îngrijire profesională, servicii practice pentru părinţi şi copii, regiuni de schi variate pentru profesionişti, dar şi pentru începători: Stubaital/Tirol oferă condiţii optime pentru o vacanţă perfectă la schi, împreună cu întreaga familie. Astfel a fost descris de către portalul de schi www.skiresorts-test.com gheţarul Stubaier, fiind numit printre altele şi regiunea de schi perfectă pentru familii.


Grija pentru copii ocupă un loc foarte important în Stubaital. Copiii sub zece ani folosesc gratuit instalaţiile de cablu din Stubaital atunci când sunt însoţiţi de un părinte plătitor. Peste 140 km de pârtii din patru regiuni de schi le stau la dispoziţie pasionaţilor.


Îngrijire şi servicii perfecte oferă BIG Family Ski-Camp. Încă din 2008 tabăra de schi de pe gheţarul Stubaier punctează prin cursuri profesioniste de schi pentru copii şi tineret. Cei mai bine pregătiţi instructori de schi formează talentul individual al copiilor şi tinerilor şi le arată cum se merge cel mai bine pe schiuri. Patru covoare fermecate, trasee denivelate şi un carusel de schi aduc distracţie şi varietate în cadrul cursului de schi. La BIG Family Ski-Camp toţi copiii sunt câştigători şi primesc diplome şi medalii la finalul întrecerii de schi. Îngrijirea personalizată în funcţie de vârstă pentru micuţii de la trei ani în sus se oferă la Mini B.-Kindergarten situată chiar pe munte, unde educatoare cu pregătire de specialitate îi ajută pe cei mici să scape de plictiseală cu ajutorul multor jocuri antrenante.


Familiile care sunt cazate la una dintre cele nouă locaţii de cazare partenere ale BIG Family Ski-Camp, beneficiază de servicii exclusive. La cerere, un autobuz tip shuttle îi poate lua de dimineaţă de la hotel pe copii şi îi duce la şcoala de schi de la staţia din vale de pe gheţarul Stubaier. Părinţii pot astfel să se bucure timp mai îndelungat de micul dejun şi pot pleca mai târziu de la hotel, în timp ce copiii deja cuceresc pârtiile împreună cu instructorii. Oaspeţii firmelor partenere primesc în plus 10% reducere la cursurile şcolii de schi, iar micii „maeştri ai pârtiilor" se vor bucura de un cadou de bun venit la hotel.


La centrul de schi Schlick 2000 copiii şi tinerii sunt pe cele mai bune mâini în Ronny's Kinderland. În timp ce copiii fac primele curbe pe pârtie, sub supravegherea instructorilor de specialitate, părinţii au timp pentru ei înşişi. Copiii beneficiază de cea mai bună îngrijire încă de la vârsta de 3 luni în zona pentru supraveghere a copiilor din cadrul şcolii de schi Stubai la staţia Froneben.


Pe gheţarul Stubaier copiii de până la 10 ani beneficiază de închirierea gratuită a echipamentelor, atunci când şi părinţii închiriază. În plus, copiii primesc pe perioada de închiriere şi o cască de schi, pentru a fi bine protejaţi pe pârtie.


Pentru tineri se oferă distracţie la snowboard în noul Parc glacial MOREBOARDS Stubai Zoo. Situat în partea superioară a gheţarului Stubaier, acesta oferă înclinaţia ideală a pistelor şi condiţii optime pentru atât de dificilele lines. Pe kickerline cu ale sale multiple posibilităţi de efectuare a săriturilor, trickurile de snowboard pot fi perfect antrenate. Pentru cei şi mai tineri, zona pentru începători oferă condiţii optime pentru antrenament.


În pachetul pauşal pentru familii „B.BIG pe gheţarul Stubaier" şi „Ofertă pauşală pentru familii Schlick 2000" sunt conţinute, pentru doi adulţi şi doi copii sub 10 ani, 7 nopţi de cazare într-o locuinţă de vacanţă sau la o pensiune, şase zile de abonament de schi pe gheţarul Stubaier sau Schlick 2000, cinci zile curs de schi pentru copii la BIG Family Ski-Camp sau la Ronny´s Kinderland, inclusiv masa de prânz şi supraveghere, de la 1.475 Euro.


Stubaital în Tirol se află la doar 20 de minute distanţă de capitala landului, Innsbruck, şi este uşor accesibil cu automobilul, trenul sau avionul. Gheţarul Stubaier, cea mai mare regiune de schi pe gheţar din Austria , şi desemnat de către portalul online www.snow-online.de drept câştigătorul categoriei „siguranţa zăpezii", oferă 110 km de pârtii cu distracţie şi zăpadă din octombrie până în iunie. Cele mai bine pregătite pârtii îi aşteaptă pe turişti şi în Centrul de schi Schlick 2000 din Fulpmes, în regiunea de schi pentru familii Serlesbahnen bei Mieders sau la Elferbergbahn în Neustift. Avantaj pentru familii: copiii sub 10 ani merg gratuit cu instalaţiile de cablu ale văii dacă sunt însoţiţi de un părinte.

Informaţii: www.stubai.at
Telefon: +43 501881-0
info@stubai.at

Rezervări: Stubai Touristik
Tel: +43 501881-171 sau 172
stubaitouristik@stubai.at


Material foto se poate obţine de la Wilde & Partner la telefonul +49 (0)89 - 17 91 90 0, prin e-mail la info@wilde.de , dar este disponibil şi pentru download prin online-presslounge pe www.stubai.at


Pentru alte informaţii de presă:

Mag. Andrea Sartori
Sartori & Thaler Marketing Services
Tel. +43 (0)512 - 34 24 21
info@stms.at
www.stubai.at

Julia Pawelczyk/Daniela Gruber
Wilde & Partner Public Relations
Tel. +49 (0)89 - 17 91 90 - 0
info@wilde.de
www.wilde.de
 
 

Newsletter

Puteţi să vă abonaţi la broşurile informative şi să profitaţi de oferte extraordinare!

Înregistrare