Navigație Cuprins Activități în Austria

Sarah şi Zdrobitorul de Cartofi – sau, altfel spus, când visele copiilor prind viaţă în valea Stubai

Datorită regiunilor sale de schi perfecte pentru toţi membrii familiei şi numeroaselor şcoli de schi, Valea Stubai este locul ideal pentru petrecerea unor zile de iarna pline de aventuri de neuitat – la care cei mici visează cu siguranţă de mult.

 © Stubai Tirol
NEUSTIFT/VALEA STUBAI: „Nu acum, trebuie să ajung la cursul de schi". Ar fi avut timp suficient pentru micul dejun, dar din cauza emoţiilor, lui Moritz i-a cam pierit pofta de mâncare. Numai să nu piardă autobuzul, care îi ia pe toţi copiii de la hotelurile unde sunt cazaţi şi îi duce la staţia de plecare de pe Gheţarul Stubai. Acasă, Moritz, are mereu moment de plictiseală, dar asta sigur nu i se va întâmpla în Valea Stubai. De asta are grijă Sarah. Ea sigur este o vrăjitoare, altfel cum s-ar putea explica faptul că la micul dejun, ea este deja îmbrăcată în echipament de schi - şi doar după numeroase insistenţe, se învoieşte să de-a jos casca de schi. Toată dimineaţa a fost dominată de două teme: schiul şi Sarah. Sarah, care trebuie să apară în orice clipă. Ea este acum în autobuzul de schi, care trece pe la toate hotelurile din BIG Family Ski-Camps pentru a lua copiii înscrişi la şcoala de schi.

Valea Stubai: Locul unde copiii sunt bineveniţi

Ce schimbare: ieri micul schior de numai şapte anişori era temător şi neîncrezător, iar astăzi nu mai are răbdare până când începe cursul de schi. Poate este vreo vrajă la mijloc, căci Sarah nu este singura vrăjitoare din Valea Stubai. Aici întâlnim în jur de 400 de instructori de schi , care în lunile de iarnă îi învaţă pe micii schiori, prin jocuri şi glume, tainele schiului. Poate că entuziasmul micilor schiori este cauzat şi de toate beneficiile pe care elevii şcolii de schi le au. „Noi nu trebuie să stăm la rând" se laudă Moritz. Da, este adevărat, la staţia de plecare de pe Gheţarul Stubai există o intare specială pentru elevii şcolii de schi, ceea ce înseamnă că pentru ei nu există timp de aşteptare. Sau poate că entuziasmul pe care cei mici îl au pentru schi este rezultatul combinaţiei perfecte între instructori talentaţi, care cominică foarte uşor cu ei şi diverse surprize şi beneficii de care au parte. Pe scurt: Copiii sunt primiţi cu braţele deschise în Valea Stubai.

Gheţarul Stubai: Mult loc pentru copii

Sarah ştie ce vor copiii, dar totuşi nu pierde din vedere scopul cursului de schi. De aceea, prima oprire este la grădiniţa din Gamsgarten, unde piticii de numai 3 anişori, care nu schiază încă, se vor distra sub supravegherea personalului calificat. Timpul zboară când desenezi, construieşti şi te joci. Chiar lângă grădiniţă se întinde imensul areal al şcolii de schi, cu 4 covoare zburătoare, pistă în valuri şi un carusel al zăpezii. Acesta este locul unde se vor face primele încercări de alunecare pe schiuri - la care va asista în fiecare a doua zi mascota Mini B. Câţiva metri mai departe se află punctul de plecare al unor piste de schi pentru începători - şi noul parc de snowboard pentru copii BIG Family Boardercross. Pentru Moritz şi ceilalţi copii unduirile pistei şi curbele înseamnă distarcţie pură, în timp ce pentru Sarah, ele sunt modalitatea prin care cei mici vor învăţa să manevreze cu uşurinţă schiurile. „Şi acum ridicaţi mereu picioarele, aşa ca şi cum aţi zdrobi cartofi", strigă Sarah şi ceata de copii ascultă. Un exerciţiu foarte distractiv - şi excelent pentru menţinerea echilibrului. Apoi se merge mai departe la aşa numitul covor de piste. Pentru Moritz acesta este punctul culminant al zilei: „ De jur împrejur nici urmă de gheaţă - şi o pârtie doar a noastră". Corect, pe pârtia Daunferner, cu unduiri line şi o înclinaţie ideală, este amenajată o pistă doar pentru familii, pe care elevii şcolii de schi sau familiile cu copii pot să schieze nestingheriţi.

Gheţarul Stubai şi Schlick 2000: Un paradis pentru cei mari şi cei mici

Uneori Sarah trebuie să fie fermă. Moritz şi prietenii lui de la şcoala de schi ar vrea să îşi arate măiestria în parcul Moreboards Stubai Zoo de la Gaißkarferner („reuşim fără probleme"), dar acesta este încă un pic prea dificil pentru ei. Însă soluţia este foarte aproape. Începând din iarna 2011/2012 parcul va fi extins cu o zonă pentru copii şi începători - şi atunci Sarah şi elevii ei se vor distra cu siguranţă şi în Stubai Zoo, care în ultimul timp a devenit una dintre cele mai frecventate locaţii din Alpi. La fel ca şi BIG Family Ski-Camp de pe Gheţarul Stubai şi Ronny's Kinderland de la Şcoala de Schi Stubai din Schlick 2000. În toate aceste locuri micii schiori beneficiază de cea mai atentă îndrumare. În zona specială pentru exerciţii, unde există şi covorul zburător, este spaţiu din belşug pentru primele încercări de alunecare pe schiuri, mai târziu, grupul de şcolari se va muta pe pârtia pentru începători de la Schanzlin, iar la final se va aventura în zona de schi de la Schlick 2000, care poate fi descoperită cu uşurinţă pe pârtiile albastre. Copiii care sunt prea mici ca să poată schia vor rămâne la Cuibul pentru Copii de la Mittelstation Froneben, unde vor fi îngrijiţi şi supravegheaţi cu multă grijă şi dragoste.

Să revenim însă la Sarah, care din nou face vrăji. La prânz, ceata de copii înfometaţi şi obosiţi dă năvală în restaurantul pentru copii B.Big din Gamsgarten - şi la scurt timp după aceea, iese în grabă pentru o bătaie cu bulgări impresionantă. Ei toţi deja abia aşteaptă următoarea zi de curs.

Valea Stubai

Valea Stubai, la doar 20 de minute cu maşina de Innsbruck, se poate accesa simplu şi rapid cu maşina, trenul sau autobuzul. Gheţarul Stubai, cea mai mare regiune de schi pe gheţar a Austriei, desemnată de portalul online www.snow-online.de câştigătoare la categoria „Siguranţa zăpezii", oferă pe 110 km de pârtie plăcerea schiului şi garanţia zăpezii din octombrie până în iunie. Pârtiile perfect preparate îi aşteaptă pe vizitatori şi în centrul de schi Schlick 2000 din Fulpmes, în regiunea de schi pentru familii Serlesbahnen bei Mieders sau în Elferbergbahn in Neustift. Valea Stubai a fost nominalizată pentru a doua oară de către ghidul de schi ADAC ca fiind regiunea de schi din Alpi cea mai potrivită pentru familii.

Asociaţia de turism, Stubai Tirol, informează pe site-ul web www.stubai.at asupra ofertelor actuale şi evenimentelor. Serviciul de căutare online a posibilităţilor de cazare ajută la găsirea ofertei potrivite pentru concediu. Rezervările se pot face şi online pe pagina web www.stubai.at.
Solicitarea de informaţii este posibilă la numărul de tel: +43 (0)501881-0 sau prin e-Mail la info@stubai.at.
Pentru rezervări de pachete se poate apela cu încredere la Stubai Touristik, Tel: +43 (0)501881-171 sau 172 respectiv prin e-Mail la stubaitouristik@stubai.at.

Mai multe informaţii şi imagini pentru download la www.stubai.at.

Contact