Toate articolele cu privire la tema Apă

  •  
    Lange Lacke în Parcul Național Neusiedlersee

    Privire generală asupra parcurilor naţionale ale Austriei

    Parcurile naţionale austriece au fost declarate de relativ puţin timp drept arii naturale protejate. Sunt şase arii naturale complet diferite în care se pot face drumeţii, se poate merge cu bicicleta sau se pot organiza expediţii.

    Citiți mai multe
  •  
    Lopătar în Parcul Național Neusiedlersee-vedere pe lac

    Parcul naţional Neusiedler See

    Acest parc naţional de stepă, transfrontalier, care se află şi pe teritoriul Ungariei a fost deschis în anul 1993. Acesta se numără printre cele mai fascinante arii naturale ale Europei, cu suprafeţe de apă şi stufăriş, cu câmpii în apropierea lacului şi cu bălţi sărate care periodic seacă.

    Parcul naţional Neusiedler See
  •  
    Parcul Național Thayatal

    Parcul naţional Thayatal

    Datorită „cortinei de fier“ această zonă de la graniţa cu Cehia a rămas aproape neatinsă. Poziţia sa frontalieră şi inaccesibilitatea au făcut ca 90 % din suprafaţa împădurită şi din cea a văii să fie protejată de orice agresiune umană.

    Parcul naţional Thayatal
  •  
    Drumeție pe pajiște SalzburgerLand © SalzburgerLand

    SalzburgerLand

    Salzburger Land vă oferă o săptămână plină de variaţii: ruta prin Cheile Saalachtal.

    Citiți mai multe
  •  
    Heiligenblut lângă Großglockner în Carintia © Kärnten Werbung

    Carintia

    În sud se află paradisul vacanţelor Carintia. La picioarele masivului Karawanken se află o invitaţie de ciclism şi drumeţii prin Rosental.

    Citiți mai multe
 

Newsletter

Puteţi să vă abonaţi la broşurile informative şi să profitaţi de oferte extraordinare!

Înregistrare