Navigation Content Activități în Austria
 

Toate articolele cu privire la tema Architectură

  •  
     © Lois Lammerhuber

    Drumul împăraţilor şi al regilor

    Cum ar fi să călătoriţi aşa cum o făceau cândva împăraţii şi regii? Şi dacă se poate, cât mai în secret. Deoarece vrem să putem admira peisajele şi oamenii făra a deranja.

    Descoperiți misterele drumului împăraţilor şi al regilor
  •  
    Palatul Freistadt © Österreich Werbung/Trumler

    Drumul gotic din Mühlviertler

    Regiunea Mühlviertel are şi părţile ei misterioase. Dealurile învelite în ceaţă şi pădurile dese, întunecoase, aduc un aer de mister peste acest ţinut. Iar la acest peisaj se adaugă bisericile gotice, care adăpostesc comorile medievale ale artei sacrale. Aşa este pictat tabloul drumul gotic, numit Mühlviertler Gotikstraße.

    Descoperiți frumusețiile drumului gotic din Mühlviertler
  •  
    Podgoria Hillinger  © Michael Sazel

    Burgenland: Highlight-uri arhitectonice

    Cine călătoreşte prin Burgenland, nu are cum să rateze vinul. Şi mai ales domeniile viticole moderne, unde călătorul este întâmpinat nu doar cu licoarea nobilă, ci şi cu o arhitectură pe măsură.

    Excursie de explorare arhitectonică prin Burgenland
  •  

    Carintia: Highlight-uri arhitectonice

    În landul cel mai bogat în ape al Austriei, şi o excursie cu tematică arhitectonică duce direct la apă. Multe dintre cele mai frumoase construcţii ale landului sunt amplasate pe malurile numeroaselor lacuri picturale din Carintia.

    Excursie de explorare arhitectonică prin Carintia
  •  
    Melk Abbey, Lower Austria © Österreich Werbung/Volker Preusser

    Austria Inferioară: Highlight-uri arhitectonice

    În Austria Inferioară, exemplele de arhitectură remarcabilă şi de combinaţii interesante de stiluri nu sunt limitate la doar câteva locuri. Ele se găsesc peste tot, indiferent dacă ne referim la Wachau, St. Pölten sau Kamptal.

    Excursie de explorare arhitectonică prin Austria Inferioară
  •  
     © Stadt Linz

    Austria Superioară: Highlight-uri arhitectonice

    Linz ca oraş cultural şi artistic, deschis spre lume. Oraşe istorice fermecătoare, precum Bad Ischl şi Hallstatt. Nenumărate schituri şi mânăstiri pe tot teritoriul landului. O zi în Austria Superioară poate fi foarte scurtă, dacă te opreşti să admiri toate clădirile.

    Excursie de explorare arhitectonică prin Austria Superioară
  •  
     © Schiffer

    Stiria: Highlight-uri arhitectonice

    Arhitectura acestui land este marcată de peisajul înconjurător şi viceversa. Nu este deloc de mirare că în Steiermark-ul versatil, arhitectura poate fi admirată în toate formele sale de reprezentare.

    Excursie de explorare arhitectonică prin Stiria
  •  
    The Golden Roof in Innsbruck © Österreich Werbung/ H.Wiesenhofer

    Tirol: Highlight-uri arhitectonice

    Cine are ocazia să admire, în plină vară, formaţiunea futuristă din gheaţă, asemănătoare unui gheţar, amplasată în mijlocul oraşului Innsbruck, trebuie să ştie că aceasta este doar un exemplu pentru arhitectura inovatoare specifică landului Tirol, care creează un contrast izbitor cu construcţiile medievale existente.

    Excursie de explorare arhitectonică prin Tirol
  •  
    Arhitectură modernă din lemn din Bregenzerwald © Christoph Lingg / Archiv Bregenzerwald Tourismus

    Vorarlberg: Highlight-uri arhitectonice

    Peisajul landului Vorarlberg este presărat cu numeroase construcţii de lemn. Arhitectura acestora este simplă, naturală şi durabilă, pe de o parte tradiţională şi totodată deschisă spre lume – la fel ca oamenii care trăiesc aici. O călătorie prin cultura arhitectonică şi mentalitatea landului Vorarlberg.

    Excursie de explorare arhitectonică prin Vorarlberg
  •  
    Karlskirche Vienna © Österreich Werbung/Diejun

    Viena: Highlight-uri arhitectonice

    În centrul istoric, în cramele de la marginea oraşului sau pe celălalt mal al Dunării, oriunde v-aţi afla, Viena este presărată la tot pasul cu obiective arhitectonice impresionante. Arhitectura contemporană şi clădirile istorice convieţuiesc într-un mod original în acest oraş.

    Excursie de explorare arhitectonică prin Viena
  •  
    Restaurant Ikarus în Hangar 7, Salzburg  © Helge Kirchberger

    Highlight-uri arhitectonice în Austria

    Austria este binecuvântată cu un peisaj arhitectonic fascinant. Aici sunt înşiruite unele lângă altele construcţii imperiale fastuoase, clădiri jugendstil de la graniţa dintre secole, complexe moderne de sticlă sau case inovatoare de lemn. O călătorie spectaculoasă prin peisajul arhitectonic al celor nouă landuri.

    Excursie de explorare arhitectonică prin Austria
  •  
    Alpbachtal © Alpbachtal

    Valea Alpbachtal

    Există numeroase motive pentru care trebuie să vizitaţi zona Alpbachtal din Tirol: culorile naturale contrastante ale munţilor Kitzbüheler Alpen şi Rofan, lacurile idilice şi văile adânci, ofertele sportive variate, garanţia zăpezii şi posibilitatea unor drumeţii încântătoare.

    Admirați peisajele din Alpbachtal
  •  
     © Belvedere Wien

    Gustav Klimt – Sărutul

    În anul 1907, Gustav Klimt începe să lucreze la tabloul „Der Kuss“ (Sărutul), care va deveni mai apoi capodopera creaţiei sale şi una dintre cele mai cunoscute lucrări ale mişcării artistice Jugendstil.

    Gustav Klimt - Sărutul
  •  
    Painting "Drei Lebensalter" by Gustav Klimt © Belvedere Vienna

    Opera lui Gustav Klimt

    Fiind un reprezentant de seamă al mişcării artistice avangardiste vieneze, Jugendstil, Gustav Klimt a creat opere unice, de o frumuseţe impresionantă, care fascinează prin stil, expresivitate, compoziţie, opulenţă şi simbolistică. De aceea el este cel mai renumit pictor austriac din lume.

    Gustav Klimt - Opera sa
  •  
     © Belvedere Wien

    An comemorativ Gustav Klimt - 2012

    „Cei ce doresc să mă cunoscă, trebuie să privească atenţi lucrările mele”. În anul 2012, Gustav Klimt (1862-1918), unul dintre cei mai renumiţi pictori ai Austriei şi totodată reprezentant marcant al mişcării artistice avangardiste Wiener Jugendstil, ar fi împlinit 150 de ani. Scena culturală îl cinsteşte pe marele artist prin prezentarea fastuoasă a creaţiilor sale.

    Află detalii despre cel mai faimos sărut!
  •  
    Damüls în Bregenzerwald / Vorarlberg © Franz Oberhauser / Archiv Vorarlberg Tourismus

    Bregenzerwald

    Valea care se întinde de la Bodensee până la Arlberg, învăluită cândva în totalitate de păduri misterioase, este destinaţia ideală pentru o vacanţă de vis petrecută în mijlocul naturii.

    Admirați peisajele din Bregenzerwald
  •  
     © Donau Niederösterreich, Popp - Hackner

    Cele mai frumoase peisaje ale Austriei

    De la dealurile line până la munţii acopriţi de gheţari, de la viile pictate parcă de un maestru desăvârşit până la pădurile romantice de brad, de la verzile păşuni alpine până la Au am Fluss – Austria vă oferă o colecţie impresionantă de peisaje feerice.

    Aruncă-ți și tu o privire
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    Mavida Balance Hotel Bar © Mavida

    Hoteluri de design din Austria

    Jucăuşe, îndrăzneţe, amuzante, puriste sau opulente, în combinaţie cu tradiţionalul sau modernul pur – concepute de arhitecţi de marcă, amenajate de desingeri şi artişti, distinse cu numeroase premii, hotelurile de design din Austria oferă experienţe individuale de cazare pentru toate simţurile.

    Citiți mai multe
  •  
     © Österreich Werbung/Viennaslide

    Cazare

    Noi avem locul de cazare ideal pentru vacanța ta în Austria: hoteluri de orice categorie și pe toate gusturile, cabane confortabile, pensiuni primitoare, locații de camping - totul la un loc!

    Oferte de hoteluri, cabane, pensiuni în Austria
  •  
    Leopold Museum Vienna © Leopold Museum

    Arhitectura – simplă şi postmodernă

    Arhitectura nu mai este percepută ca o formă de artă singulară, ci ca o cultură a cotidianului în contextul peisajului şi al societăţii. Temele arhitectonice sunt diferite în fiecare land în parte. Au însă un punct comun și anume comuniunea cu natura înconjurătoare.

    Arhitectură modernă în Austria
  •  
    Austrian National Library, Vienna © Österreich Werbung

    Biblioteca Naţională a Austriei

    Cu peste 7 milioane de obiecte de colecţie, Biblioteca Naţională este cea mai mare bibliotecă a Austriei. Un centru de interes arhitectural îl constituie sala mare cu o înălţime de 20 de metri.

    Citiți mai multe
  •  
     © Haus der Musik

    Casa muzicii

    Să loveşti odată serios în timpane ? Să dirijezi singur o orchestră ? Sau să creezi cu ajutorul unui program componistic propria-ţi melodie ? Având drept motto “Urechile dumneavoastră vor face ochi“ Casa Muzicii se transformă, pentru vizitatori, într-un spaţiu de joacă al fanteziei.

    Citiți mai multe
  •  
    Wien Museum, Karlsplatz © Österreich Werbung

    Muzeul Viena

    Muzeul Viena oferă un spectru larg de colecţii şi expoziţii - de la istoria oraşului, artă, până la modă şi cultura cotidiană, de la începuturile aşezării şi până în prezent.

    Citiți mai multe
  •  
    The Secession, Vienna © Österreich Werbung / Wiesenhofer

    Secession

    În aprilie 1897, gruparea artistică din jurul lui Gustav Klimt, Kolo Moser, Josef Hoffmann şi Joseph Maria Olbrich se desprinde din scena artistică vieneză. Secesiunea vieneză se născuse - şi odată cu ea renumita variantă art nouveau.

    Citiți mai multe
  •  
    Kunsthaus Vienna © Österreich Werbung

    KunstHaus Viena

    Suprafeţe multicolore şi neregularităţi în loc de linii drepte. O casă care nu se înscrie în normele obişnuite: aceasta este KunstHaus Viena.

    Citiți mai multe
  •  
    MAK Permanent Collection Historicism, Art Nouveau, Artist: Barbara Bloom © © Gerald Zugmann/MAK

    MAK – Muzeul de artă aplicată

    Muzeul de artă aplicată, denumit pe scurt MAK, prezintă exponate unice din diverse epoci stilistice, din Evul Mediu şi până în prezent.

    Citiți mai multe
  •  
    Leopold Museum Vienna © Leopold Museum

    MuseumsQuartier

    Pe locul unde în 1713, impozanta clădire a grajdurilor imperiale respira strălucirea monarhiei, astăzi pulsează viaţa urbană: în cartierul muzeelor, un cartier cultural între arhitectura barocă şi spaţiul cibernetic numeroasele posibilităţi extravagante de a te aşeza domină spaţiul generos arhitectonic dintre clădirile muzeului.

    Citiți mai multe
  •  
     © Austria Turismo

    Colecţia de artă Belvedere

    „Bel-vedere“, privelişte frumoasă - denumirea celor două castele care au fost construite ca reşedinţă de vară pentru prinţul Eugen de Savoya, la începutul secolului al XVIII-lea, trebuie înţeleasă ad litteram.

    Citiți mai multe
  •  
    Museum of Natural History Vienna © Österreich Werbung

    Muzeul de Istorie Naturală

    Fondat ca un „Cabinet de ştiinţe naturale“ al Curţii de la Viena, de către împăratul Franz I, Muzeul de Istorie Naturală ilustrează istoria pământului şi diversitatea naturii.

    Citiți mai multe
  •  
    Museum of Fine Arts © Österreich Werbung/ Diejun

    Muzeul de Istorie a Artei

    Muzeul de Istorie a Artei nu este numai un loc destinat artei, el este şi o operă de artă în sine. Monumentala construcţie de pe Wiener Ringstrasse, cu magnificul său interior din stucatură şi marmură şi-a deschis porţile pentru prima dată în 1891.

    Citiți mai multe
  •  
     © Österreich Werbung/Popp Hackner

    Muzeul Albertina

    Unui palat în stil baroc, odată cu extensia clasică îi cresc aripi: spectaculoasa extensie arhitecturală a complexului de clădiri Albertina printr-o proeminenţă numită „Soravia-Wing“ poate fi înţeleasă ca semn de deschidere şi de succes incontestabil al muzeului.

    Citiți mai multe
  •  
    Kunsthaus Graz © Steiermark Tourismus /Schiffer

    Muzee şi colecţii

    Fie că e vorba despre cele venerabile ori avangardiste, clasice sau cele considerate ponturi secrete: peisajul muzeal austriac este plin de varietate şi merită întotdeauna să fie vizitat. O plimbare scurtă pe scena atât de vibrantă a artei, între trecut, prezent şi viitor.

    Vezi care muzeu îți place cel mai mult
  •  
    Jazzfestival Saalfelden © Österreich Werbung/Wolfgang Zajc

    Festivaluri pentru toate simţurile

    Printre diversele oferte culturale ale Austriei se numără şi peste 200 de festivaluri – de la evenimentele cu renume mondial până la micile festivaluri regionale. Multe dintre acestea se desfăşoară într-o interacţiune captivantă cu mediul lor. Iar majoritatea oferă un excelent program culinar pentru a completa experienţa culturală.

    Alege festivalul la care vrei să participi
  •  
     © Österreich Werbung, Foto: Popp

    Revelion în Austria

    Dintotdeauna oamenii au sărbătorit trecerea dintre ani şi şi-au împărtăşit urări pentru un viitor mai bun. Austria oferă o varietate deosebită de tradiţii, evenimente culturale şi posibilităţi de a sărbători Noul An.

    Ați hotărât deja unde vă petreceți trecerea între ani?
  •  

    Cazare puțin mai altfel

    În afara posibilităţilor de cazare clasice se pot descoperi noi faţete ale iernii austriece. Indiferent dacă în tabăra de igluuri, într-un sat de cabane direct în regiunea de schi, într-o cabană de lux sau într-un hotel cu arhitectură impresionantă – aceste nopţi de iarnă promit experienţe deosebite.

    Alegeți ceva deosebit
  •  
     © Boutiquehotel Stadthalle Wien

    Hoteluri-eco în Austria: viitorul arată verde!

    Indiferent dacă e la cumpărarea unui autoturism sau la alegerea detergentului universal: în calitate de consumator nu mai găsiţi aproape nici un domeniu care să nu fie influenţat de subiectul "durabilitate". Deci, nu este de mirare, că tot mai mulţi hotelieri locali îşi descoperă conştiinţa verde şi simţul de răspundere ecologic.

    Hoteluri ecologice în Austria
  •  
     © Haslauer Gastronomie

    Stiftskeller St. Peter din Salzburg

    9 kilometri de instalaţii de luminiţe, 200 metri de ghirlande, în jur de 8.000 de globuri diferite şi aproximativ 150 de pomi de Crăciun – în fiecare an în Advent pivniţa mănăstirii St. Peter din centrul Salzburgului se transformă într-o minunată ţară a Crăciunului.

    Intrați în cel mai vechi restaurant din Europa
  •  
    Admont Monastery Library © Stift Admont

    Mănăstirea benedictină Admont

    O bijuterie a barocului întâlneşte arta contemporană. 70.000 de cărţi restaurate, tavane cu fresce şi sculpturi din superba sală de bibliotecă vin să întâlnească lucrări ale unor artişti ca Erwin Wurm, Rudi Molacek şi Lois Renner.

    Admirați și dumneavoastră această frumusețe!
  •  
     © WienTourismus/Günther Ezsöl

    Pieţe de Crăciun în Viena

    Pieţele de Advent din Viena invită la plimbare, admirare şi la socializare. Aroma produselor de brutărie, a turtelor dulci şi a punsch-ului facilitează evadarea pentru câteva ore din forfota metropolei.

    Pieţe de Crăciun în Viena
  •  
     © Klinger & Husar, GG Tourismus

    Pieţe de Crăciun în Austria Inferioară

    Pieţe de Advent animate se găsesc în toată Austria Inferioară – atât în oraşele mici cât şi în faţa magnificului decor al castelului sau în impresionanta curte interioară a vechii mănăstiri cartuziene, Kartause Gaming.

    Pieţe de Crăciun în Austria Inferioară
  •  
     © Piccole Città Storiche

    Pieţe de Crăciun

    Săptămânile de dinaintea Crăciunului reprezintă în Austria perioada romantică a pieţelor de Crăciun şi magia Adventului. La cumpărături, gustarea şi uimirea cresc bucuria aşteptării celei mai frumoase sărbători din an.

    Unde găsești cele mai frumoase cadouri?
  •  

    Top Ten al iernii în Tirol

    Este de la sine înţeles că Tirolul are mai mult de zece atracţii de oferit. Dar există locuri şi activităţi ce sunt unice în inima Alpilor şi garantează o vacanţă de neuitat în Tirol. O listă de priorităţi pentru prieteni.

    Citiți mai multe
  •  
     © WienTourismus/Claudio Alessandri

    Viena este nr. 1 pe plan mondial

    Studiul de evaluare a calităţii vieţii făcut anual în metropole din întreaga lume de către compania internaţională de consultanţă Mercer, acordă laurii în anul 2010 din nou Vienei: oraşul se plasează pe locul 1 pe plan mondial şi este astfel oraşul cu cel mai înalt standard de viaţă din lume.

    Aflați de ce în Viena se trăiește cel mai bine
  •  

    În armonie cu natura

    Conştientizarea importanţei mediului înconjurător şi a modului de viaţă sustenabil câştigă din ce în ce mai mult teren. Utilizarea produselor ecologice, separarea deşeurilor şi economisirea energiei, devin pentru tot mai mulţi oameni un lucru de la sine înţeles. Cine trăieşte acasă ecologic, are şi în concediu pretenţii ecologice mari.

    Citiți mai multe
  •  
     © Österreich Werbung/Mallaun

    Vara în Austria

    Experimentarea naturii, delectarea tuturor simțurilor sau trăirea experiențelor la limită - Austria oferă cadrul optim pentru o vacanță plină de aventuri. Este una din puținele țări din Europa care oferă o diversitate atât de mare a formelor de relief pe o suprafață atât de mică. Munți impunători și câmpii întinse, păduri verzi dese și lacuri calde cu o calitate excepțională a apei se află în Austria una lângă cealaltă.

    Vino vara asta în Austria
  •  
     © Österreich Werbung

    City trips: trecutul întâlneşte modernul

    Oraşele Austriei îşi atrag vizitatorii cu arhitectura lor fascinantă – de la cea gotică la cea renascentistă, barocă, gründerzeit (epoca întemeietorilor) sau jugendstil, şi până la cea postmodernă, furnizând astfel decorul istoric pentru extraordinare evenimente culturale, pentru sesiuni confortabile de shopping, dar şi pentru ore pline de savoare în compania deliciilor din bucătării şi crame.

    Află mai multe despre cele mai importante orașe din Austria
  •  

    Un spaţiu vast dedicat fanteziei

    Precum cristalul, acest străvechi simbol al metamorfozei, şi lumile Swarovski sunt extinse, reorganizate şi transformate în permanenţă, pentru a creea noi spaţii destinate visului. Ele invită la o experienţă magică, dincolo de realitatea cotidiană.

    Citiți mai multe
  •  
    Grădină barocă în Schloss Hof © Schloss Hof, Lois Lammerhuber

    Palatul Hof

    Cu peste 30 de milioane euro, începând cu anul 2002, unul dintre cele mai frumoase complexe baroce ale lumii a fost readus la viaţă – Palatul de vară Hof al Prinţului Eugen.

    Citiți mai multe
 

Newsletter

  • Puteţi să vă abonaţi la broşurile informative şi să profitaţi de oferte extraordinare!

  • Înregistrare