Degustare de specialități regionale în mijlocul podgoriilor.
Delicii culinare în podgoriiDrumul roman al vinului din Austria din Austria este situat într-o regiune foarte frumoasă. Zona cu dealuri, presărată ici şi colo cu păduri şi viile bogate, formează o ţinut perfect, apreciat chiar şi de vechii romani.
Savurați vin la fel ca romaniiDrumurile tematice ale Austriei vă poartă prin ţinuturi deosebite, prezentându-vă minunatele comori ale acestei ţări: fie că este vorba despre cărări care duc la ateliere meşteşugăreşti, cetăţi ori castele romatice şi, nu în ultimul rând, la specialităţi culinare.
Alegeți drumul potrivit pentru dvs.Situată pe partea vestică a masivului Dachstein, staţiunea de vacanţă Gosau vă aşteaptă cu distracţie pentru întrega familie, relaxare şi preţuri mici.
Admirați peisajele din Gosau am DachsteinFără agitaţie şi stress, dar cu spaţiu suficient pe pârtiile de schi: Filzmoos este regiunea de schi pentru cei care ştiu să savureze viaţa. Iar o vacanţă de vară petrecută aici garantează distracţiei şi aventură pentru toţi membrii familiei.
Admirați peisajele din FilzmoosO zonă superbă, ascunsă în înălţimea munţilor Kitzbüheler Alpen cu patru sate retrase şi 260 de curţi ţărăneşti - un secret al pasionaţilor de vacanţe în mijlocul naturii. Numele ei o descrie întocmai: sălbatică (wild) şi frumoasă (schön).
Admirați peisajele din WildschönauExistă numeroase motive pentru care trebuie să vizitaţi zona Alpbachtal din Tirol: culorile naturale contrastante ale munţilor Kitzbüheler Alpen şi Rofan, lacurile idilice şi văile adânci, ofertele sportive variate, garanţia zăpezii şi posibilitatea unor drumeţii încântătoare.
Admirați peisajele din AlpbachtalPiaţa de Crăciun din Piaţa Primăriei, piaţa de artizanat de la Karlskirche sau piaţa de Cultură şi Crăciun din faţa palatului Schönbrunn – sunt locaţiile clasice ale sărbătorilor de iarnă în Viena. Pe lângă acestea, există însă şi câteva pieţe mai mici, dar deosebite, situate pe dealurile Wiener Hausbergen şi în decorul romantic al parcului Türkenschanzpark.
Citiți mai multeViena ne pregătește din nou o multitudine de motive pentru care se merită să o vizităm și în acest sezon.
Află care vor fi cele mai importante evenimenteRegiunea este cunoscută ca nestemata Alpilor, renumele său fiind legendar. Pentru adepţii sporturilor alpine de iarnă este destinaţia ideală.
Intră în peisajul potrivit pentru o iarnă de vis!Vrei să găsești un loc de unde să priveşti ceaţa de sus? Noi îți propunem unul dintre cei trei munţi ai regiunii Villach, pe care se poate schia şi care sunt, cu siguranţă mai sus decăt perdeaua de ceaţă.
Tot ce vrei la un clic distanță!Se spune că în Schilcherland timpul se scurge mai lent decât în alte locuri. Sau, cel puţin aşa spun cei care, măcar o data, au pierdut noţiunea timpului, atunci când au savurat aici, în inima ţinutului deluros din sudului Stiriei, un pahar de vin în atmorfera rustică a tavernelor tradiţionale.
Admirați peisajele din regiunea SchilcherStrăjuită de munţii Karwendel şi Rofan, se întinde oglinda verde de smarald a celui mai mare lac de munte al regiunii Tirol. De jur-împrejurul lacului Achensee stau, expuse parcă într-o galerie, numeroase capodopere naturale.
Admirați peisajele de pe malul lacului AchenseeSus, în munţii Karwendel, veţi găsi cea mai frumoasă zonă a Alpilor: o vale lina cu mii de arţari trufaşi, care ne încântă tot anul cu un impresionat spectacol al naturii.
Admirați peisajele din Parcul Alpin KarwendelValea care se întinde de la Bodensee până la Arlberg, învăluită cândva în totalitate de păduri misterioase, este destinaţia ideală pentru o vacanţă de vis petrecută în mijlocul naturii.
Admirați peisajele din BregenzerwaldDe la dealurile line până la munţii acopriţi de gheţari, de la viile pictate parcă de un maestru desăvârşit până la pădurile romantice de brad, de la verzile păşuni alpine până la Au am Fluss – Austria vă oferă o colecţie impresionantă de peisaje feerice.
Aruncă-ți și tu o privireEchilibrul natural din apele regiunii oferă un mediu prielnic pentru dezvoltarea multor specii de peşti sălbatici. Păstrăvul auriu arctic este o prezenţă veche în apele regiunii şi are un deosebit potenţial culinar.
Citiți mai multeDe-a lungul Drumului Salamului din Jauntal întâlnim o mulţime de mici producători care s-au specializat în crearea de salam compact şi condimentat din 100% carne de porc.
Citiți mai multeDrindl (cunoscut şi sub numele de cornul european), al cărui denumire botanică este „Cornus mas“ , este un arbust tradiţional pentru regiunea Pielachtal. Fructele lui (coarnele) cu gustul specific astringent încununează numeroasele creaţii culinare din a căror compoziţie fac parte.
Citiți mai multeWachauer Marille este o marcă înregistrată. Sub umbrela acestei denumiri se strâng numeroase soiuri de caise, cum ar fi caisele Kremser Marille şi Klosterneuburger Marille, care cresc în regiunea Wachau, bucurându-se de o climă deosebită.
Citiți mai multeDin cele mai bune ingrediente şi din măiestria locanlnicilor, ia naştere şunca uscată la aer din regiunea vulcanică a Stiriei, care pune în valoare toate aromele naturale ale cărnii.
Citiți mai multeBrânza din Bregenzerwald, este o specialitate muntenească produsă după o tradiţie străveche. Ea este produsă manual doar vara, fiind considerată o adevărată raritate. Brânza muntenească şi cea alpină din Bregenzerwald (denumire originală: Bregenzerwälder Bergkäse si Bregenzerwälder Alpkäse) a fost desemnată ca o regiune a savorii în anul 2005.
Citiți mai multeAceastă specialitate de brânză muntenească din Tennengau este produsă conform tradiţiei, numai din laptele provenit de la vacile hrănite cu fân. Gustul caracteristic al acestei brânze este dat de faptul că s-a renunţat cu desăvârşire la orice alt tip de hrană în afară de fân.
Citiți mai multePorcul Mangaliţa panonian este o rasă veche, aproape uitată, care se remarcă printr-un gust deosebit şi care a fost redescoperită în ultimii ani.
Citiți mai multeJucăuşe, îndrăzneţe, amuzante, puriste sau opulente, în combinaţie cu tradiţionalul sau modernul pur – concepute de arhitecţi de marcă, amenajate de desingeri şi artişti, distinse cu numeroase premii, hotelurile de design din Austria oferă experienţe individuale de cazare pentru toate simţurile.
Citiți mai multeNoi avem locul de cazare ideal pentru vacanța ta în Austria: hoteluri de orice categorie și pe toate gusturile, cabane confortabile, pensiuni primitoare, locații de camping - totul la un loc!
Oferte de hoteluri, cabane, pensiuni în AustriaDistracţie de iarnă nelimitată fără a tremura este visul celor care adoră soarele. Astfel, primăvara, oaspeţii localităţii Obertauern se pot bucura de mult soare, munţi de zăpadă şi peste 100 km de pârtii.
Citiți mai multeFostul politician bavarez, Franz Josef Strauß, spunea: "Unde mă aflu este sus. Iar când voi fi jos, atunci josul va fi sus". Astfel, în Obertauern nu există jos, în acest loc toate parcă se află oarecum sus: numele, regiunea de schi, après-ski-ul etc.
Descoperiți o nouă destinație de vacanțăPrimăvara îşi trimite primii mesageri, soarele străluceşte pe cer, afară este cald şi plăcut iar zăpada a atins o consistenţă perfectă – firnul: în Tirol este vremea schiatului la soare.
Citiți mai multeDintotdeauna oamenii au sărbătorit trecerea dintre ani şi şi-au împărtăşit urări pentru un viitor mai bun. Austria oferă o varietate deosebită de tradiţii, evenimente culturale şi posibilităţi de a sărbători Noul An.
Ați hotărât deja unde vă petreceți trecerea între ani?9 kilometri de instalaţii de luminiţe, 200 metri de ghirlande, în jur de 8.000 de globuri diferite şi aproximativ 150 de pomi de Crăciun – în fiecare an în Advent pivniţa mănăstirii St. Peter din centrul Salzburgului se transformă într-o minunată ţară a Crăciunului.
Intrați în cel mai vechi restaurant din EuropaA fost odată un maestru cofetar, în anii 1990, care credea că a face pur şi simplu ciocolată e plictisitor. Aşa că s-a retras într-o cămăruţă din spatele magazinului său din Graz şi a început să experimenteze …
Doriți să gustați?Pieţele de Advent din Viena invită la plimbare, admirare şi la socializare. Aroma produselor de brutărie, a turtelor dulci şi a punsch-ului facilitează evadarea pentru câteva ore din forfota metropolei.
Pieţe de Crăciun în VienaPieţe de Advent animate se găsesc în toată Austria Inferioară – atât în oraşele mici cât şi în faţa magnificului decor al castelului sau în impresionanta curte interioară a vechii mănăstiri cartuziene, Kartause Gaming.
Pieţe de Crăciun în Austria InferioarăAtmosfera de Crăciun cu lumini strălucitoare şi miresme îmbătătoare domneşte în pieţele de Advent din Austria Superioară – în idilicele oraşe istorice şi chiar pe lacul Wolfgangsee.
Pieţe de Crăciun în Austria SuperioarăÎn perioada de dinaintea Crăciunului zonele centrale din Klagenfurt şi Villach se transformă în locaţii speciale de Advent pline de atmosfera sărbătorilor iar pitorescul golf al lacului Wörthersee din Velden este luminat de o imensă coroniţă de Advent plutitoare.
Pieţe de Crăciun în CarintiaAdventul şi Crăciunul în ţara Alpilor, Tirol – aceasta înseamnă nu doar magia Adventului din oraş, ci şi un Crăciun liniştit la munte, unde vechile obiceiuri mai sunt încă păstrate şi trăite.
Pieţe de Crăciun în TirolSăptămânile de dinaintea Crăciunului reprezintă în Austria perioada romantică a pieţelor de Crăciun şi magia Adventului. La cumpărături, gustarea şi uimirea cresc bucuria aşteptării celei mai frumoase sărbători din an.
Unde găsești cele mai frumoase cadouri?Este de la sine înţeles că Tirolul are mai mult de zece atracţii de oferit. Dar există locuri şi activităţi ce sunt unice în inima Alpilor şi garantează o vacanţă de neuitat în Tirol. O listă de priorităţi pentru prieteni.
Citiți mai multeStudiul de evaluare a calităţii vieţii făcut anual în metropole din întreaga lume de către compania internaţională de consultanţă Mercer, acordă laurii în anul 2010 din nou Vienei: oraşul se plasează pe locul 1 pe plan mondial şi este astfel oraşul cu cel mai înalt standard de viaţă din lume.
Conştientizarea importanţei mediului înconjurător şi a modului de viaţă sustenabil câştigă din ce în ce mai mult teren. Utilizarea produselor ecologice, separarea deşeurilor şi economisirea energiei, devin pentru tot mai mulţi oameni un lucru de la sine înţeles. Cine trăieşte acasă ecologic, are şi în concediu pretenţii ecologice mari.
Citiți mai multePlictiseala este interzisă – de fapt, la noi, ea nici nu există. Ce găsiţi însă din belşug sunt distracţia în natură, traseele vesele de aventură şi un program grozav pentru timpul liber al copiilor.
Petreceți vacanța în familie în AustriaExperimentarea naturii, delectarea tuturor simțurilor sau trăirea experiențelor la limită - Austria oferă cadrul optim pentru o vacanță plină de aventuri. Este una din puținele țări din Europa care oferă o diversitate atât de mare a formelor de relief pe o suprafață atât de mică. Munți impunători și câmpii întinse, păduri verzi dese și lacuri calde cu o calitate excepțională a apei se află în Austria una lângă cealaltă.
Vino vara asta în AustriaOraşele Austriei îşi atrag vizitatorii cu arhitectura lor fascinantă – de la cea gotică la cea renascentistă, barocă, gründerzeit (epoca întemeietorilor) sau jugendstil, şi până la cea postmodernă, furnizând astfel decorul istoric pentru extraordinare evenimente culturale, pentru sesiuni confortabile de shopping, dar şi pentru ore pline de savoare în compania deliciilor din bucătării şi crame.
Află mai multe despre cele mai importante orașe din AustriaPartenerii prezentaţi mai departe au un interes deosebit de a colabora cu agenţiile de turism din România. Ei au fost prezenţi la workshopul austriac organizat de către noi pe data de 27 aprilie. În acest moment puteţi găsi mai jos descrierea firmelor, şi ofertele lor.
Grazul şi regiunea din jurul său trebuie văzute în Advent. Avem pentru grupul Dvs. un pachet de excursie grozav!
Citiți mai multeDupă escaladarea unor masivi austrieci nu puţini sunt cei care îndrăznesc să colinde cluburile elegante şi foaierele. Alţii, preferă atmosfera familiară, cu prietenii, din jurul şemineelor de faianţă sau preferă să ia o cină delicioasă în restaurantele de clasă internaţională din apropierea pistei.
Citiți mai multePârtii de vis, culmi înzăpezite şi plăcerea de a schia pe gheţari pe durata întregului an ... În paradisul sporturilor de iarnă, Austria, fiecare se regăseşte. Începători sau profesionişti, toţi au garanţia distracţiei hibernale.
Natură & mișcare iarnaSalzburg, o mică bijuterie în inima Europei, pitoresc, situat la graniţa de nord a Alpilor, în apropierea unor lacuri pentru scăldat, cristaline şi cu apă potabilă şi cu dealuri maiestoase, situat în cele mai bune regiune de schiat, oferă tot anul cele mai bune condiţii de vacanţă.
Citiți mai multeCând vine iarna, începe în Austria un timp al liniştii şi al obiceiurilor tradiţionale.
Wels îmbină trecutul, prezentul şi viitorul în deplină armonie.
Landul Salzburg vă așteaptă și în această iarnă cu cele mai atractive oferte de schi în regiunile Radstadt, Sankt Johann-Alpendorf și orașul Salzburg.
Citiți mai multeMetropola artei şi capitala mondială a muzicii vibrează în 2009 cu evenimente, dar şi cu poftă de viaţă vieneză, între tradiţie şi modernitate.
Citiți mai multeIarna în Austria Inferioară înseamnă relaxare pură, fie pe pârtiile de schi potrivite pentru toate vârstele și nivelurile, fie la plimbare prin fascinantele târguri de Crăciun care ne transpun într-o atmosferă de poveste.
Citiți mai multeSite-ul B2C al Biroului de Turism Viena se arată în forma sa nouă şi modernă. Odată cu această transformare, s-a ţinut cont şi de posibilităţile de interacţiune, de îmbunătăţirea uzabilizăţii şi eliminarea barierelor, site-ul oferind acum în jur de 5.500 de articole cu informaţii detaliate pentru turişti şi pentru toţi cei interesaţi de Viena.
Citiți mai multeDupă asediul fără succes al turcilor din 1683 asupra Vienei, aceştia au lăsat în urmă locuitorilor oraşului boabele de cafea. De aici s-a dezvoltat o cultură a cafelei, care până în zia de astăzi rămâne unică.
Citiți mai multeNu există aproape nimic care să nu se găsească în patria vinurilor, Austria. De la vinurile albe, uşoare şi seci, la cele roşii, corpolente, cu caracter, la cele nobile, dulci, premiate, şi până la elegantele şi înţepătoarele vinuri spumoase sau frizzante. Şi toate acestea de o calitate care uimeşte – chiar şi dacă se face abstracţie de sentimentele patriotice.
Citiți mai multePe lângă specialităţile regionale se află în meniurile austriece şi un număr important de mâncăruri care îşi au originile în ţările monarhiei. Adesea, nici măcar austriecii nu mai ştiu de unde vin mâncărurile lor favorite.
Citiți mai multeAustria este denumită pe bună dreptate "ţara savorilor ". Pentru că aici se dezvoltă produse de o calitate ridicată – adesea tipice pentru o anumită regiune – aceste regiuni şi specialităţile lor au fost clasificate şi premiate ca Regiuni ale Savorii.
Citiți mai multeAşa cum peisajele se diferenţiază unele de altele, tot astfel şi oamenii. Uneori putem auzi că locuitorii din valea învecinată au un caracter total diferit. Însă într- o privinţă sunt cu toţii la fel: fiecare regiune crede cu tărie că este absolut unică.
Ţară & oameniPe parcursul ultimilor ani Austria s-a transformat într- o adevărată ţară a deliciilor. Fermieri, viticultori şi hangii ambiţioşi şi-au redescoperit şi perfecţionat elementele definitorii. Dintre multele delicii care prosperă între Neusiedlersee şi Bodensee, între dealurile cu vii şi pajiştile alpine, s-au dezvoltat produse de o calitate ridicată pentru toţi iubitorii de savori.
GastronomieMănăstiri, cetăţi şi palate impozante, o vale fermecătoare de fluviu într-una din cele mai vechi regiuni culturale ale Austriei, o regiune viticolă renumită pe plan internaţional şi o varietate de hanuri primitoare. Wachau, patrimoniu cultural mondial UNESCO din anul 2000, este o sinteză artistică unică şi un paradis pentru cei ce iubesc savoarea.
Momente sublimeRavene adânci, ape sălbatice, stânci bizare şi peşteri pline de mister: descoperiţi frumuseţea impresionantă a parcului Natural Ötscher Tormäuer.
Leagănul Austriei, înflorit şi plin de savoareDescoperiţi locul de naştere al celei mai cunoscute colinzi, în perioada romantică a sărbătorilor de iarnă!
Citiți mai multeRelaxaţi-vă şi încărcaţi-vă de energie în atmosfera deosebită a complexului termal, spa şi a hotelului de golf Larimar. Bucuraţi-vă de 4000 m² de facilităţi de wellness şi spa, în lumea Larimar a băilor termale şi saunei.
Citiți mai multeUn lac de un albastru intens, un gheţar veşnic alb: cel mai interesante obiective ale regiunii Zell am See – Kaprun, sunt aceleaşi locuri care şi vara, şi iarna asigură relaxare totală.
Citiți mai multeO vacanţă autentică la o fermă în Austria - Zăpadă imaculată şi o distracţie pe cinste pentru întreaga familie
Citiți mai multeÎn centrul pentru sporturi de iarnă Gastein, après-schiul nu se savurează doar în cabană: pentru revigorare, amatorii se îndreaptă de pe pârtie, direct spre una din cele două băi termale de clasă din Gastein.
Citiți mai multeVinul austriac cu gustul cel mai piperat vine din Weinviertel şi este – tipic pentru regiunea din nord-estul Vienei – un Grüner Veltliner. El îi face pe cunoscătorii în ale vinului, dar şi pe ceilalţi iubitori de savori să îşi dorească „o viaţă mai picantă“.
Aflați locul cu cele mai faimoase vinuri din AustriaAflat în căutarea savorilor trecute, de mult uitate, Erich Stekovics a adunat seminţe de tomate din toată lumea. Azi cresc pe câmpurile lui din apropierea lacului Neusiedl peste 3.200 de soiuri vechi.
Aflați de ce roșiile din Austria au devenit mai gustoase!Vechea cultură a artizanatului, transmisă adesea peste secole, este încă vie în Stiria. Cincizeci de ateliere meşteşugăreşti produc şi astăzi comori de artizanat.
Citiți mai multeI se spune „aurul negru“ al Stiriei de Sud: uleiul de sâmburi de dovleac. O mică moară de ulei de odinioară este astăzi ce mai mare producător mondial al acestei delicatese.
Citiți mai multeSus, pe o pajişte, se găseşte cea mai neobişnuită şcoală din Austria. La o fermă veche de secole cei interesaţi pot învăţa cum se coace pâinea şi cum se face untul.
Citiți mai multeÎntr-unul dintre cele mai frumoase locuri din centrul Vienei, în mijlocul Stadtpark pe malul râului Wien, se găseşte cel mai renumit restaurant nobil al oraşului: Steirereck şi barul de brânzeturi adiacent.
Citiți mai multe4 bonete, 5 stele, iar patronul este bucătarul anului. Când gourmets din lumea întreagă vin în pelerinaj în micuţul sat Schützen, au un singur ţel: Taubenkobel.
Citiți mai multeIstorie vie de-a lungul Dunării, o climă blândă şi un excelent vin alb – Wachau, aparţinând moştenirii culturale mondiale UNESCO este în fiecare anotimp un ţinut magic.
Hai la plimbare pe malul DunăriiAici totul este 100% bio, în plus e şi un aer bun, o situare la altitudine benefică pentru sănătate, multă natură şi, dacă doriţi, un program complet de răsfăţ.
Un hotel 100% bio? Haideți să vedeți cum e!Bucuraţi-vă de luxul vieţii în simplitate – locuiţi frumos, bucuraţi-vă de mâncare şi băutură şi luaţi în suflet natura. Un îndrumar pentru relaxare.
Cum e să fi pentru o săptămână rege? Află aici!Un sat mic din Waldviertel este cu totul dedicat macului: locuitorii din Armschlag s-au îngrijit deja ca să patenteze macul gri de Waldviertler.
Tablou celebru sau realitate austriacă?Odată acoperită în întregime de păduri, valea dintre Bodensee şi Arlberg este destinaţia ideală pentru o vacanţă savuroasă în mijlocul naturii pline de sănătate.
Oază de liniște și izvor de fericire. Hai și tu cu noi!