În Austria Inferioară, exemplele de arhitectură remarcabilă şi de combinaţii interesante de stiluri nu sunt limitate la doar câteva locuri. Ele se găsesc peste tot, indiferent dacă ne referim la Wachau, St. Pölten sau Kamptal.
Excursie de explorare arhitectonică prin Austria InferioarăAustria Inferioară vă oferă posibilitatea de a petrece o vacanţă la schi inedită împreună cu întrega familie. Pârtiile cu toate gradele de dificultate şi dotările speciale pentru copii vă vor împlini toate dorinţele.
Citiți mai multePomi fructiferi înfloriţi în culori de basm, dealuri line, ogoare agricole întinse şi, în mijlocul lor, licoarea răcoritoare, care îi dă şi numele regiunii – acestea sunt ingredientele care caracterizează regiunea Mostviertel, cel mai diversificat peisaj al Austriei.
Descoperiți savoriile drumului mustuluiDrumurile tematice ale Austriei vă poartă prin ţinuturi deosebite, prezentându-vă minunatele comori ale acestei ţări: fie că este vorba despre cărări care duc la ateliere meşteşugăreşti, cetăţi ori castele romatice şi, nu în ultimul rând, la specialităţi culinare.
Alegeți drumul potrivit pentru dvs.Cu ajutorul cardului Niederösterreich veţi avea acces gratuit pe tot parcursul anului la 300 de atracţii turistice din Austria Inferioară, inclusiv din Viena.
Citiți mai multeCum ar fi dacă aţi putea vizita mai mult şi aţi cheltui mai puţin? Cardurile de reduceri ale landurilor federlae sau cele ale regiunilor vă oferă posibilitatea de a vizita diferite atracţii turistice şi puncte de interes, de a călători cu mijloacele de transport în comun sau înlesnesc accesul dumneavoastră la expoziţii si diferite evenimente.
Află ce reduceri poți obține în vacanțăDe la dealurile line până la munţii acopriţi de gheţari, de la viile pictate parcă de un maestru desăvârşit până la pădurile romantice de brad, de la verzile păşuni alpine până la Au am Fluss – Austria vă oferă o colecţie impresionantă de peisaje feerice.
Aruncă-ți și tu o privireDrindl (cunoscut şi sub numele de cornul european), al cărui denumire botanică este „Cornus mas“ , este un arbust tradiţional pentru regiunea Pielachtal. Fructele lui (coarnele) cu gustul specific astringent încununează numeroasele creaţii culinare din a căror compoziţie fac parte.
Citiți mai multeWachauer Marille este o marcă înregistrată. Sub umbrela acestei denumiri se strâng numeroase soiuri de caise, cum ar fi caisele Kremser Marille şi Klosterneuburger Marille, care cresc în regiunea Wachau, bucurându-se de o climă deosebită.
Citiți mai multeJucăuşe, îndrăzneţe, amuzante, puriste sau opulente, în combinaţie cu tradiţionalul sau modernul pur – concepute de arhitecţi de marcă, amenajate de desingeri şi artişti, distinse cu numeroase premii, hotelurile de design din Austria oferă experienţe individuale de cazare pentru toate simţurile.
Citiți mai multeNoi avem locul de cazare ideal pentru vacanța ta în Austria: hoteluri de orice categorie și pe toate gusturile, cabane confortabile, pensiuni primitoare, locații de camping - totul la un loc!
Oferte de hoteluri, cabane, pensiuni în AustriaArhitectura nu mai este percepută ca o formă de artă singulară, ci ca o cultură a cotidianului în contextul peisajului şi al societăţii. Temele arhitectonice sunt diferite în fiecare land în parte. Au însă un punct comun și anume comuniunea cu natura înconjurătoare.
Arhitectură modernă în AustriaDintotdeauna oamenii au sărbătorit trecerea dintre ani şi şi-au împărtăşit urări pentru un viitor mai bun. Austria oferă o varietate deosebită de tradiţii, evenimente culturale şi posibilităţi de a sărbători Noul An.
Ați hotărât deja unde vă petreceți trecerea între ani?Pieţe de Advent animate se găsesc în toată Austria Inferioară – atât în oraşele mici cât şi în faţa magnificului decor al castelului sau în impresionanta curte interioară a vechii mănăstiri cartuziene, Kartause Gaming.
Pieţe de Crăciun în Austria InferioarăSăptămânile de dinaintea Crăciunului reprezintă în Austria perioada romantică a pieţelor de Crăciun şi magia Adventului. La cumpărături, gustarea şi uimirea cresc bucuria aşteptării celei mai frumoase sărbători din an.
Unde găsești cele mai frumoase cadouri?Într-o veche baie comunală pentru femei, o bijuterie a arhitecturii clasicismului s-a deschis în Baden bei Wien muzeul Arnulf Rainer.
Iarna în Austria Inferioară înseamnă relaxare pură, fie pe pârtiile de schi potrivite pentru toate vârstele și nivelurile, fie la plimbare prin fascinantele târguri de Crăciun care ne transpun într-o atmosferă de poveste.
Citiți mai multe