23.06.2012 - 02.09.2012 - Muzeul Gironcoli, Castelul Herberstein
Muzeul Gironcoli va prezenta sculpturile lui Bruno Gironcoli și lucrări ale tinerilor artiști Michael Horsky, Katherina Olschbaur, Bernhard Rappold și Gerlind Zeilner.
Citiți mai multeFără agitaţie şi stress, dar cu spaţiu suficient pe pârtiile de schi: Filzmoos este regiunea de schi pentru cei care ştiu să savureze viaţa. Iar o vacanţă de vară petrecută aici garantează distracţiei şi aventură pentru toţi membrii familiei.
Admirați peisajele din FilzmoosÎn anul 1907, Gustav Klimt începe să lucreze la tabloul „Der Kuss“ (Sărutul), care va deveni mai apoi capodopera creaţiei sale şi una dintre cele mai cunoscute lucrări ale mişcării artistice Jugendstil.
Gustav Klimt - SărutulFiind un reprezentant de seamă al mişcării artistice avangardiste vieneze, Jugendstil, Gustav Klimt a creat opere unice, de o frumuseţe impresionantă, care fascinează prin stil, expresivitate, compoziţie, opulenţă şi simbolistică. De aceea el este cel mai renumit pictor austriac din lume.
Gustav Klimt - Opera sa„Cei ce doresc să mă cunoscă, trebuie să privească atenţi lucrările mele”. În anul 2012, Gustav Klimt (1862-1918), unul dintre cei mai renumiţi pictori ai Austriei şi totodată reprezentant marcant al mişcării artistice avangardiste Wiener Jugendstil, ar fi împlinit 150 de ani. Scena culturală îl cinsteşte pe marele artist prin prezentarea fastuoasă a creaţiilor sale.
Află detalii despre cel mai faimos sărut!În Austria muzica a avut întotdeauna o importanţă majoră. Aici s-au născut mari compozitori şi aici au fost create opere de renume mondial. Însă, nu doar muzica clasică este cultivată în această ţară.
Delectează-te cu cântecele AustrieiNoi avem locul de cazare ideal pentru vacanța ta în Austria: hoteluri de orice categorie și pe toate gusturile, cabane confortabile, pensiuni primitoare, locații de camping - totul la un loc!
Oferte de hoteluri, cabane, pensiuni în AustriaArhitectura nu mai este percepută ca o formă de artă singulară, ci ca o cultură a cotidianului în contextul peisajului şi al societăţii. Temele arhitectonice sunt diferite în fiecare land în parte. Au însă un punct comun și anume comuniunea cu natura înconjurătoare.
Arhitectură modernă în AustriaCând Austria dansează, deseori jumătate din lume priveşte. Deoarece balurile cele mai importante sunt cunoscute mult peste graniţele ţării. Dar în afară de aceasta, mai există câteva ponturi secrete.
Ritmul pe care dansează AustriaPrintre diversele oferte culturale ale Austriei se numără şi peste 200 de festivaluri – de la evenimentele cu renume mondial până la micile festivaluri regionale. Multe dintre acestea se desfăşoară într-o interacţiune captivantă cu mediul lor. Iar majoritatea oferă un excelent program culinar pentru a completa experienţa culturală.
Alege festivalul la care vrei să participiDintotdeauna oamenii au sărbătorit trecerea dintre ani şi şi-au împărtăşit urări pentru un viitor mai bun. Austria oferă o varietate deosebită de tradiţii, evenimente culturale şi posibilităţi de a sărbători Noul An.
Ați hotărât deja unde vă petreceți trecerea între ani?9 kilometri de instalaţii de luminiţe, 200 metri de ghirlande, în jur de 8.000 de globuri diferite şi aproximativ 150 de pomi de Crăciun – în fiecare an în Advent pivniţa mănăstirii St. Peter din centrul Salzburgului se transformă într-o minunată ţară a Crăciunului.
Intrați în cel mai vechi restaurant din EuropaPieţele de Advent din Viena invită la plimbare, admirare şi la socializare. Aroma produselor de brutărie, a turtelor dulci şi a punsch-ului facilitează evadarea pentru câteva ore din forfota metropolei.
Pieţe de Crăciun în VienaPieţe de Advent animate se găsesc în toată Austria Inferioară – atât în oraşele mici cât şi în faţa magnificului decor al castelului sau în impresionanta curte interioară a vechii mănăstiri cartuziene, Kartause Gaming.
Pieţe de Crăciun în Austria InferioarăAtmosfera de Crăciun cu lumini strălucitoare şi miresme îmbătătoare domneşte în pieţele de Advent din Austria Superioară – în idilicele oraşe istorice şi chiar pe lacul Wolfgangsee.
Pieţe de Crăciun în Austria SuperioarăSăptămânile de dinaintea Crăciunului reprezintă în Austria perioada romantică a pieţelor de Crăciun şi magia Adventului. La cumpărături, gustarea şi uimirea cresc bucuria aşteptării celei mai frumoase sărbători din an.
Unde găsești cele mai frumoase cadouri?Este de la sine înţeles că Tirolul are mai mult de zece atracţii de oferit. Dar există locuri şi activităţi ce sunt unice în inima Alpilor şi garantează o vacanţă de neuitat în Tirol. O listă de priorităţi pentru prieteni.
Citiți mai multeStudiul de evaluare a calităţii vieţii făcut anual în metropole din întreaga lume de către compania internaţională de consultanţă Mercer, acordă laurii în anul 2010 din nou Vienei: oraşul se plasează pe locul 1 pe plan mondial şi este astfel oraşul cu cel mai înalt standard de viaţă din lume.
Plictiseala este interzisă – de fapt, la noi, ea nici nu există. Ce găsiţi însă din belşug sunt distracţia în natură, traseele vesele de aventură şi un program grozav pentru timpul liber al copiilor.
Petreceți vacanța în familie în AustriaExperimentarea naturii, delectarea tuturor simțurilor sau trăirea experiențelor la limită - Austria oferă cadrul optim pentru o vacanță plină de aventuri. Este una din puținele țări din Europa care oferă o diversitate atât de mare a formelor de relief pe o suprafață atât de mică. Munți impunători și câmpii întinse, păduri verzi dese și lacuri calde cu o calitate excepțională a apei se află în Austria una lângă cealaltă.
Vino vara asta în AustriaOraşele Austriei îşi atrag vizitatorii cu arhitectura lor fascinantă – de la cea gotică la cea renascentistă, barocă, gründerzeit (epoca întemeietorilor) sau jugendstil, şi până la cea postmodernă, furnizând astfel decorul istoric pentru extraordinare evenimente culturale, pentru sesiuni confortabile de shopping, dar şi pentru ore pline de savoare în compania deliciilor din bucătării şi crame.
Află mai multe despre cele mai importante orașe din Austria„Cel mai important aspect în muzică nu sunt notele.“ Gustav Mahler este considerat deschizătorul de drumuri al modernităţii, iar epoca în care a trăit a fost marcată de opera sa. Iubitorii muzicii din lumea întreagă îl celebrează pe vestitul compozitor în doi ani jubiliari consecutivi: în 2010 se aniversează 150 de ani de la naşterea sa, iar în 2011 se comemorează 100 de ani de la moartea sa.
Află mai multe despre această personalitateÎn Viena, pruncul Cristos este cel ce aduce darurile: această tradiţie este păstrată în multe dintre pieţele de Advent ale oraşului. Chiar şi acolo unde sporadic apare Moş Crăciun, predomină figura angelică a pruncului sfânt.
Citiți mai multeLa 26 de km sud de Viena, în mijlocul regiunii viticole şi balneoclimaterice din Wienerwald, se află oraşul Baden unde înfloresc mii de trandafiri în luna iunie a fiecărui an.
Citiți mai multe