Magie pe pârtie la superlativ: „Circul de schi“ Saalbach Hinterglemm este cea mai spectaculoasă staţiune de schi din Austria. Şi totodată ocupă locul întâi în clasamentul regiunilor de mountain biking din Austria.
Saalbach HinterglemmSe spune că în Schilcherland timpul se scurge mai lent decât în alte locuri. Sau, cel puţin aşa spun cei care, măcar o data, au pierdut noţiunea timpului, atunci când au savurat aici, în inima ţinutului deluros din sudului Stiriei, un pahar de vin în atmorfera rustică a tavernelor tradiţionale.
Admirați peisajele din regiunea SchilcherSus, în munţii Karwendel, veţi găsi cea mai frumoasă zonă a Alpilor: o vale lina cu mii de arţari trufaşi, care ne încântă tot anul cu un impresionat spectacol al naturii.
Admirați peisajele din Parcul Alpin KarwendelValea care se întinde de la Bodensee până la Arlberg, învăluită cândva în totalitate de păduri misterioase, este destinaţia ideală pentru o vacanţă de vis petrecută în mijlocul naturii.
Admirați peisajele din BregenzerwaldDe la dealurile line până la munţii acopriţi de gheţari, de la viile pictate parcă de un maestru desăvârşit până la pădurile romantice de brad, de la verzile păşuni alpine până la Au am Fluss – Austria vă oferă o colecţie impresionantă de peisaje feerice.
Aruncă-ți și tu o privireBrânza din Bregenzerwald, este o specialitate muntenească produsă după o tradiţie străveche. Ea este produsă manual doar vara, fiind considerată o adevărată raritate. Brânza muntenească şi cea alpină din Bregenzerwald (denumire originală: Bregenzerwälder Bergkäse si Bregenzerwälder Alpkäse) a fost desemnată ca o regiune a savorii în anul 2005.
Citiți mai multeAceastă specialitate de brânză muntenească din Tennengau este produsă conform tradiţiei, numai din laptele provenit de la vacile hrănite cu fân. Gustul caracteristic al acestei brânze este dat de faptul că s-a renunţat cu desăvârşire la orice alt tip de hrană în afară de fân.
Citiți mai multeSolul bogat în granit din Mühlviertel, este mediul prielnic pentru o mulţime de plante şi mirodenii, a căror aromă este intensificată datorită dezvoltării lente în clima aspră de aici.
Citiți mai multeCase de vacanță, cabane pentru schi & pentru drumeții în Alpii austrieci se găsesc de toate mărimile și la toate standardele - inclusiv cu echipare de lux și saună.
Caută cabana sau casa de vacanță potrivită țieConştientizarea importanţei mediului înconjurător şi a modului de viaţă sustenabil câştigă din ce în ce mai mult teren. Utilizarea produselor ecologice, separarea deşeurilor şi economisirea energiei, devin pentru tot mai mulţi oameni un lucru de la sine înţeles. Cine trăieşte acasă ecologic, are şi în concediu pretenţii ecologice mari.
Citiți mai multeDeja după câteva zile nu mai vreţi să renunţaţi la ea: urcaţi-vă si a doua zi pe bicicletă pentru a descoperi mai mult din Austria. Fie savurați o călătorie liniștită într-un anotimp mai călduros sau încercați să depășiți pe mountainbike propriile limite fără să vă opriți înainte de a ajunge în vârf.
Pedalați spre cele mai frumoase zăriPlictiseala este interzisă – de fapt, la noi, ea nici nu există. Ce găsiţi însă din belşug sunt distracţia în natură, traseele vesele de aventură şi un program grozav pentru timpul liber al copiilor.
Petreceți vacanța în familie în AustriaExperimentarea naturii, delectarea tuturor simțurilor sau trăirea experiențelor la limită - Austria oferă cadrul optim pentru o vacanță plină de aventuri. Este una din puținele țări din Europa care oferă o diversitate atât de mare a formelor de relief pe o suprafață atât de mică. Munți impunători și câmpii întinse, păduri verzi dese și lacuri calde cu o calitate excepțională a apei se află în Austria una lângă cealaltă.
Vino vara asta în AustriaCel mai mare parc naţional al Europei Centrale se învecinează cu Carintia, Salzburg şi Tirol. Această minune a naturii impresionează prin culmile masivilor Großglockner şi Großvenediger, gheţarii ampli, cascadele Krimml.
Parcul naţional Hohe TauernSalzburger Land vă oferă o săptămână plină de variaţii: ruta prin Cheile Saalachtal.
Citiți mai multe