Drumul roman al vinului din Austria din Austria este situat într-o regiune foarte frumoasă. Zona cu dealuri, presărată ici şi colo cu păduri şi viile bogate, formează o ţinut perfect, apreciat chiar şi de vechii romani.
Savurați vin la fel ca romaniiDrumurile tematice ale Austriei vă poartă prin ţinuturi deosebite, prezentându-vă minunatele comori ale acestei ţări: fie că este vorba despre cărări care duc la ateliere meşteşugăreşti, cetăţi ori castele romatice şi, nu în ultimul rând, la specialităţi culinare.
Alegeți drumul potrivit pentru dvs.Se spune că în Schilcherland timpul se scurge mai lent decât în alte locuri. Sau, cel puţin aşa spun cei care, măcar o data, au pierdut noţiunea timpului, atunci când au savurat aici, în inima ţinutului deluros din sudului Stiriei, un pahar de vin în atmorfera rustică a tavernelor tradiţionale.
Admirați peisajele din regiunea SchilcherDe la dealurile line până la munţii acopriţi de gheţari, de la viile pictate parcă de un maestru desăvârşit până la pădurile romantice de brad, de la verzile păşuni alpine până la Au am Fluss – Austria vă oferă o colecţie impresionantă de peisaje feerice.
Aruncă-ți și tu o privireSolul bogat în granit din Mühlviertel, este mediul prielnic pentru o mulţime de plante şi mirodenii, a căror aromă este intensificată datorită dezvoltării lente în clima aspră de aici.
Citiți mai multeÎn Austria muzica a avut întotdeauna o importanţă majoră. Aici s-au născut mari compozitori şi aici au fost create opere de renume mondial. Însă, nu doar muzica clasică este cultivată în această ţară.
Delectează-te cu cântecele AustrieiNoi avem locul de cazare ideal pentru vacanța ta în Austria: hoteluri de orice categorie și pe toate gusturile, cabane confortabile, pensiuni primitoare, locații de camping - totul la un loc!
Oferte de hoteluri, cabane, pensiuni în AustriaArhitectura nu mai este percepută ca o formă de artă singulară, ci ca o cultură a cotidianului în contextul peisajului şi al societăţii. Temele arhitectonice sunt diferite în fiecare land în parte. Au însă un punct comun și anume comuniunea cu natura înconjurătoare.
Arhitectură modernă în AustriaCând Austria dansează, deseori jumătate din lume priveşte. Deoarece balurile cele mai importante sunt cunoscute mult peste graniţele ţării. Dar în afară de aceasta, mai există câteva ponturi secrete.
Ritmul pe care dansează AustriaCu peste 7 milioane de obiecte de colecţie, Biblioteca Naţională este cea mai mare bibliotecă a Austriei. Un centru de interes arhitectural îl constituie sala mare cu o înălţime de 20 de metri.
Citiți mai multeSă loveşti odată serios în timpane ? Să dirijezi singur o orchestră ? Sau să creezi cu ajutorul unui program componistic propria-ţi melodie ? Având drept motto “Urechile dumneavoastră vor face ochi“ Casa Muzicii se transformă, pentru vizitatori, într-un spaţiu de joacă al fanteziei.
Citiți mai multeMuzeul Viena oferă un spectru larg de colecţii şi expoziţii - de la istoria oraşului, artă, până la modă şi cultura cotidiană, de la începuturile aşezării şi până în prezent.
Citiți mai multeÎn aprilie 1897, gruparea artistică din jurul lui Gustav Klimt, Kolo Moser, Josef Hoffmann şi Joseph Maria Olbrich se desprinde din scena artistică vieneză. Secesiunea vieneză se născuse - şi odată cu ea renumita variantă art nouveau.
Citiți mai multeSuprafeţe multicolore şi neregularităţi în loc de linii drepte. O casă care nu se înscrie în normele obişnuite: aceasta este KunstHaus Viena.
Citiți mai multeMuzeul de artă aplicată, denumit pe scurt MAK, prezintă exponate unice din diverse epoci stilistice, din Evul Mediu şi până în prezent.
Citiți mai multePe locul unde în 1713, impozanta clădire a grajdurilor imperiale respira strălucirea monarhiei, astăzi pulsează viaţa urbană: în cartierul muzeelor, un cartier cultural între arhitectura barocă şi spaţiul cibernetic numeroasele posibilităţi extravagante de a te aşeza domină spaţiul generos arhitectonic dintre clădirile muzeului.
Citiți mai multeFondat ca un „Cabinet de ştiinţe naturale“ al Curţii de la Viena, de către împăratul Franz I, Muzeul de Istorie Naturală ilustrează istoria pământului şi diversitatea naturii.
Citiți mai multeMuzeul de Istorie a Artei nu este numai un loc destinat artei, el este şi o operă de artă în sine. Monumentala construcţie de pe Wiener Ringstrasse, cu magnificul său interior din stucatură şi marmură şi-a deschis porţile pentru prima dată în 1891.
Citiți mai multeDintotdeauna oamenii au sărbătorit trecerea dintre ani şi şi-au împărtăşit urări pentru un viitor mai bun. Austria oferă o varietate deosebită de tradiţii, evenimente culturale şi posibilităţi de a sărbători Noul An.
Ați hotărât deja unde vă petreceți trecerea între ani?Indiferent dacă e la cumpărarea unui autoturism sau la alegerea detergentului universal: în calitate de consumator nu mai găsiţi aproape nici un domeniu care să nu fie influenţat de subiectul "durabilitate". Deci, nu este de mirare, că tot mai mulţi hotelieri locali îşi descoperă conştiinţa verde şi simţul de răspundere ecologic.
Hoteluri ecologice în Austria9 kilometri de instalaţii de luminiţe, 200 metri de ghirlande, în jur de 8.000 de globuri diferite şi aproximativ 150 de pomi de Crăciun – în fiecare an în Advent pivniţa mănăstirii St. Peter din centrul Salzburgului se transformă într-o minunată ţară a Crăciunului.
Intrați în cel mai vechi restaurant din EuropaPieţele de Advent din Viena invită la plimbare, admirare şi la socializare. Aroma produselor de brutărie, a turtelor dulci şi a punsch-ului facilitează evadarea pentru câteva ore din forfota metropolei.
Pieţe de Crăciun în VienaPieţe de Advent animate se găsesc în toată Austria Inferioară – atât în oraşele mici cât şi în faţa magnificului decor al castelului sau în impresionanta curte interioară a vechii mănăstiri cartuziene, Kartause Gaming.
Pieţe de Crăciun în Austria InferioarăAtmosfera de Crăciun cu lumini strălucitoare şi miresme îmbătătoare domneşte în pieţele de Advent din Austria Superioară – în idilicele oraşe istorice şi chiar pe lacul Wolfgangsee.
Pieţe de Crăciun în Austria SuperioarăAdventul şi Crăciunul în ţara Alpilor, Tirol – aceasta înseamnă nu doar magia Adventului din oraş, ci şi un Crăciun liniştit la munte, unde vechile obiceiuri mai sunt încă păstrate şi trăite.
Pieţe de Crăciun în TirolStudiul de evaluare a calităţii vieţii făcut anual în metropole din întreaga lume de către compania internaţională de consultanţă Mercer, acordă laurii în anul 2010 din nou Vienei: oraşul se plasează pe locul 1 pe plan mondial şi este astfel oraşul cu cel mai înalt standard de viaţă din lume.
Conştientizarea importanţei mediului înconjurător şi a modului de viaţă sustenabil câştigă din ce în ce mai mult teren. Utilizarea produselor ecologice, separarea deşeurilor şi economisirea energiei, devin pentru tot mai mulţi oameni un lucru de la sine înţeles. Cine trăieşte acasă ecologic, are şi în concediu pretenţii ecologice mari.
Citiți mai multeDeja după câteva zile nu mai vreţi să renunţaţi la ea: urcaţi-vă si a doua zi pe bicicletă pentru a descoperi mai mult din Austria. Fie savurați o călătorie liniștită într-un anotimp mai călduros sau încercați să depășiți pe mountainbike propriile limite fără să vă opriți înainte de a ajunge în vârf.
Pedalați spre cele mai frumoase zăriPlictiseala este interzisă – de fapt, la noi, ea nici nu există. Ce găsiţi însă din belşug sunt distracţia în natură, traseele vesele de aventură şi un program grozav pentru timpul liber al copiilor.
Petreceți vacanța în familie în AustriaOraşele Austriei îşi atrag vizitatorii cu arhitectura lor fascinantă – de la cea gotică la cea renascentistă, barocă, gründerzeit (epoca întemeietorilor) sau jugendstil, şi până la cea postmodernă, furnizând astfel decorul istoric pentru extraordinare evenimente culturale, pentru sesiuni confortabile de shopping, dar şi pentru ore pline de savoare în compania deliciilor din bucătării şi crame.
Află mai multe despre cele mai importante orașe din AustriaDiverse tipuri de sporturi de acţiune ridică pulsul mai ceva decât schiatul şi snowboardul. Unde sunt funpark-uri pline de diversitate, cele mai bune locuri pentru snowkite sau platformele panoramice de pe cele mai înalte vârfuri, citiţi aici.
Citiți mai multe