Navigație Cuprins Activități în Austria

Cele mai vestite străzi pentru shopping

O vacanţă fără shopping – aşa ceva nu există! Iar Austria, pe lăngă cultură şi sport, vă aşteaptă şi cu multe zone “sacre” destinate shopping-ului. Aceste vestite străzi găzduiesc centre comerciale, buticuri cochete cu suveniruri şi magazinele unor designeri celebri – toate acestea vă invită să descoperiţi cadoul perfect.

Ringstrassen-Galerien
Strada Mariahilfer Straße din Viena

"Mahü" (Mariahilfer Straße), cum o poreclesc localnicii, este zona de shopping care ne întâmpină imediat ce am ajuns în Viena, fiind foarte aproape de Westbahnhof. Vestita zonă de shopping găzduieşte de-o parte şi de alta magazinele superbe ale unor designer şi mărci de renume. Acestea reprezintă adevărate “atracţii turistice”, de unde cu siguranţă nu veţi pleca fără vreo superb creaţie vestimentară, ori poate vreun obiect din piele care va completa perfect stilul dumneavoastră. Dar aici găsiţi şi multe altele, cum ar fi obiecte de decor interior, accesorii de birou sau cărţi. Iar printre renumitele magazine se strecoară timide şi superbele buticuri care ascund comori unice. Cafenelele şic şi foarte primitoare sunt locul ideal unde puteţi lua o pauză de la cumpărături pentru a savura atmosfera unică vieneză. Iar dacă vreţi să luaţi o scurtătură, puteţi călători cu metroul, care străbate pe sub pământ jumătate din lungimea străzii Mariahilfer Straße. În Evul Mediu, în această zonă îşi aveau sediu marii producători de vin, iar faţada străzii arată astăzi întocmai precum arăta atunci.

Bulevardul Landstraßer Hauptstraße din Viena

Pe locul doi în topul celor mai lungi şi vestite zone de shopping din Viena se află, la egalitate, bulevardul Landstraßer Hauptstraße şi strada Kärntner Straße. Bulevardul Landstraßer Hauptstraße a fost refăcut complet începand de la jumătatea anlior 80, astfel el a dobândit un aer şarmant şi modern. Deasemenea, tot atunci a fost începută şi constucţia liniei de metrou, care astăzi circulă în subteran pe toată lungimea bulevardului. O plimbare pe acest bulevard vă va face să descoperiţi superbele zone pietonale străjuite de copaci umbroşi şi design-ul unic al clădirilor care adăpostesc numreoase magazine şi buticuri. Shopping-ul este o plăcere pe care oricine ajunge pe acest bulevard poate să şi-o acorde, indiferent de mărimea portofelului. Şi pentru a savura puţin şi din bunătăţile culinare ale Vienei, trebuie să vizitaţi neapărat piaţa Rochusmarkt aflată direct pe bulevard.

Shopping în Viena

Austria Superioară: Strada Linzer Landstraße

Toate zonele de shopping din Austria sunt superbe. Dar nu toate sunt la fel de mari. După Mariahilfer Straße din Viena, Linzer Landstraße este cea de-a doua stradă ca mărime din Austria. Linzer Landstraße este zona de shopping care se întinde de la piaţa construită în stil baroc Linzer Hauptplatz până la intersecţia "Blumauer", străbătând întreg centrul oraşului Linz. La câţiva paşi depărtare de Landstraße se ridică Neue Dom, cea mai mare biserică din Austria. Şi dacă alegeţi să veniţi la Linz cu trenul, avem o veste foarte bună pentru dumneavoastră. Linzer Landstraße se află chiar în apropierea gării. Superba zonă de shopping găzduieşte o varietate de magazine, de la cele luxoase cu mărci de renume, până la micuţele buticuri cu suveniruri. Deasemenea, nu uitaţi să aruncaţi o privire şi pe străduţele alăturate – aici veţi descoperi încântătoare magazine tradiţionale.

Linz Tourismus

Strada Maria Theresien-Straße din Innsbruck

Strada Maria Theresien-Straße este locaţia perfectă, atât pentru shopping, cât şi pentru a admira superba arhitectură austriacă. Ea este una dintre cele mai frumoase străzi ale Europei. La capătul străzii se înalţă trufaşe impresionantele vârfuri muntoase ale lanţului nordic din munţii Karwendel, iar în mijlocul ei tronează Columna Sfintei Ana. Plimbându-vă pe această stradă veţi descoperi o mulţime de magazine mici şi mari, care vă vor ademeni cu oferte de nerefuzat. Deasemenea, trebuie să vizitaţi renumitul centru comercial Kaufhaus Tyrol. Ce altceva poate să fie mai plăcut decât o sesiune de shopping în atmosfera romantică creată de decorul unic al clădirilor construite în stil gotic!

Innsbruck Tourismus

Strada Kramergasse şi piaţa Alter Platz din Klagenfurt

Clădiri în stil gotic şi baroc, aşezate una lângă alta de-a lungul străzii Kramergasse, numărul unu în topul locaţiilor de shopping din Klagenfurt. În 1961 această stradă a fost transformată în zonă pietonală, devenind astfel prima zonă destinată exclusiv pietonilor din Austria. În decorul superb al clădirilor vechi, shopping-ul devine mai mult decât doar un încântător mod de a achiziţiona lucruri superbe. O plimbare pe această stradă vă va oferi ocazia de a admira măiestria arhitecturală a diferitelor ere istorice, care culminează în impresionantă piaţă Alten Platz. Această piaţă găzduieşte fostele reşedinţe ale edililor oraşului, palatele burgheze precum şi numeroase magazine sau cafenele. Majoritatea clădirilor datează de pe vremea arhitecţilor italieni ai secolelor 16 şi 17. Acest stil arhitectural se regăseşte şi la luxoasele magazine şi buticuri de pe Kramergasse, care emană parcă un aer de eleganţă italienească. În această mirifică zonă de shopping sunt strânse tot felul de magazine, de la vechile magazine tradţionale până la cele ale designer-ilor celebri. Şi în timp ce mamele se bucură din plin de o sesiunea de shopping, copiii se vor distra de minune în Kinderwerk Klagenfurt, unde vor fi desigur supravegheaţi cu mare atenţie.

Klagenfurt Tourismus

De jur-împrejurul pieţei Grazer Hauptplatz ...

... se întind numeroase străduţe chochete, care îi vor încânta cu siguranţă pe împătimiţii de shopping. Graz a fost o importantă locaţie comercială înca din Evul Mediu, fapt care nu s-a schimbat până în zilele noastre. Cea mai mare zonă de shopping este strada Herrengasse, care găzduieşte numeroase magazine şi cafenele. Iubitorii de artă vor fi încântaţi să descopere capodoperele de pe strada Sackstraße: antichităţi superbe combinate cu opere originale de artă contemporană. Din acest motiv strada este poreclită şi "Kunstmeile" (Strada Artei).

Graz Tourismus

Salzburg, mai mult decât doar Getreidegasse – strada Linzergasse

Pe lângă vestita zonă de shopping de pe strada Getreidegasse, Salzburg mai adăposteşte înca o zonă superbă pentru cumpărături şi nu numai. Vechea stradă Linzergasse, mult mai liniştită decât concurenta ei, este o locaţie care trebuie neapărat vizitată. Situată la poalele dealului Kapuzinerberg, această stradă găzduieşte numeroase buticuri şi magazine cu oferte de nerefuzat, începând de la pantofi până la muzică. Linzergasse este versiunea mai accesibila a luxoasei Getreidegasse.

Salzburg Tourismus

Bregenz, un spectacolul de shopping

Bregenz, capitala landului Vorarlberg, este un oraş foarte frumos, dar nu şi foarte mare. Aşa se face că pe strada Kaiserstraße şi în jurul acesteia sunt strânse cele mai renumite magazine ale oraşului – de la îmbrăcăminte pentru copii până la bijutieri vestiţi, de la afaceri de familie până la magazine ale designer-ilor celebri. Faptul că toate magazinele sunt stânse într-un spaţiu relativ restrâns este foarte practic. Astfel sesiunea de shopping va fi mai lejeră şi vă va mai rămâne şi suficient timp pentru a savura beatitudinea peisajului dintre Bodensee şi Hausberg Pfänder, de pe terasa uneia dintre cochetele cafenelele. De ştiut: marea parte a străzilor din centrul oraşului Bregenz sunt zone pietonale şi toate au fost refăcute în 2006.

Bregenz Tourismus