Navigație Cuprins Activități în Austria

Nickelback cântă la Ischgl

Ischgl nu se limitează doar la distracția oferită pe pârtii, din noiembrie până în mai, ci organizează și un eveniment după altul. Concertul Nickelback de pe 30 noiembrie, este un start inedit pentru sezonul de iarnă 2013/2014.

Nickelback in concert la Ischgl © Tourismusverband Paznaun Ischgl
Numeroase pârtii perfect preparate, la o altitudine la care zăpada este garantată şi cel mai mare parc de freestyle din Europa garantează distracţia pe pârtie, din 28 noiembrie 2013 până pe 4 mai 2014. În afara activităţilor sportive, domeniul schiabil este şi locul unde au loc evenimente de înaltă clasă.

Patru bărbaţi, cinci nominalizări la Grammy şi peste 50 de milioane de albume vândute: la Ischgl, capitala lifestyle-ului din Alpi, puteţi asculta pe 30 noiembrie 2013, una dintre formaţiile cu cel mai mare succes la nivel mondial, Nickelback. Cvartetul de rock canadian deschide sezonul de iarnă 2013/2014 făcând să vibreze scena, în răsunetul legendarului concert de deschidere Top of the Mountain, cu un spectacol impresionant de muzică şi lumini.

Printre experienţele unei vacanţe la Ischgl se numără şi numeroasele bucurii culinare, de la bucătăria tiroleză la restaurante premiate. Un pont secret este restaurantul Alpenhaus din Idalp, care dispune şi de o zonă VIP proprie, „Mountain VIP Club“, pentru maxim 300 de membri. Pentru a face parte din Mountain VIP Club, vă puteţi înscrie la adresa m.vipclub@silvretta.at. La finalul zilei de schi, pârtia se încinge din nou. Niciunde evenimentele de après-ski nu sunt mai interesante decât la Ischgl. Numeroasele localuri în diferite stiluri sunt unice în spaţiul alpin. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cluburi, la care iubitorii petrecerilor de noapte dansează până la răsărit şi flirtează cât pot.

Contact