Navigație Cuprins Activități în Austria

Salzburg – oraşul minunilor de iarnă

Salzburg este un oraş care te face să visezi că trăieşti într-o lume de poveste şi în ciuda dimensiunilor reduse există întotdeauna ceva interesant de făcut.

Salzburg in Winter © Salzburg Tourismus
Iarna oraşul lui Mozart, acoperit de zăpadă şi animat de colinde, se transformă într-o minune hibernală cu pieţe tradiţionale de Crăciun, dar şi staţiuni care atrag pasionaţii de sporturi de iarnă din toată lumea.

Perioada Adventului la Salzburg este ca un basm, în toate pieţele istorice sau în faţa clădirilor importante se organizează pieţe tematice dedicate Crăciunului, iar mirosul de prăjituri şi vin fiert se simte pe străduţele medievale. Cea mai mare piaţă a oraşului este organizată în faţa catedralei în Domplatz care timp de o lună este inundată de mirosuri de migdale şi castane prăjite, mere caramelizate, dar şi prăjituri specifice Crăciunului. În luna decembrie supremaţia este deţinută de creaturi sălbatice care domină centrul vechi, iar “Krampusse” şi „Perchten”, demoni cu feţe de drac, cu clopote şi tije, îi învaţă ce este frică pe spectatorii mai curajoşi.

Dincolo de aceste ritualuri străvechi, Salzburgul a inspirat întotdeauna compozitori celebri, Mozart de exemplu a scris peste 350 dintre operele sale. Tot aici are rădăcinile cel mai celebru cântec de Crăciun din lume, "Noapte de vis", iar Capela de Noapte din Oberndorf reaminteşte de creatorii Franz Xaver Gruber (melodie) şi Josef Mohr (text). În capelă a fost interpretat pentru prima dată colindul, în 1818, iar între timp a devenit un adevărat simbol al Crăciunului fiind tradus în peste 200 de limbi străine.

Deşi Salzburgul are numai 150.000 de locuitori, în fiecare an în oraş sunt organizate peste 4.000 de evenimente culturale, cel mai cunoscut fiind Festivalul Salzburg, datorită căruia oraşul a devenit faimos pe plan internaţional. În materie de cultură şi evenimente, oraşul nu face nicio pauză. Anul începe cu săptămâna Mozart, când la finalul lui ianuarie solişti şi dirijori fantastici, cu orchestre vestite în lume (Filarmonica din Viena, Concentus Musikus, Camerata Salzburg sau orchestra Mozarteum) îi aduc un tribut faimosului compozitor.