Navigație Cuprins Activități în Austria

Obertauern: un "hot spot" al Austriei

Fostul politician bavarez, Franz Josef Strauß, spunea: "Unde mă aflu este sus. Iar când voi fi jos, atunci josul va fi sus". Astfel, în Obertauern nu există jos, în acest loc toate parcă se află oarecum sus: numele, regiunea de schi, après-ski-ul etc.

 © Tourismusverband Obertauern
Cel mai mare avantaj, de care renumita staţiune a sporturilor de iarnă din Salzburg nu ezită să profite, este amplasarea sa, la doar 90 km distanţă de oraşul lui Mozart şi la fel de uşor de accesat din Viena sau din München. Iar prin legăturile rapide şi ieftine de zbor spre Salzburg şi Klagenfurt, împreună cu un serviciu excelent de transfer aeroport către şi din Obertauern, „vasul cu zăpadă al Austriei" a devenit o destinaţie îndrăgită după motto-ul „Zboruri în zăpadă". Dar, nu doar accesibilitatea este unică, ci şi altitudinea. La 1.740 m altitudine se află centrul localităţii iar de acolo se întind pârtiile, la fel ca spiţele unei roţi mari, pe flancurile unui decor montan maiestuos, până sus la 2.526 m altitudine. Nu degeaba Obertauern mai este numit şi „vasul cu zăpadă al Austriei". Condiţiile perfecte pentru sporturile de iarnă, începând de la sfârşitul lunii noiembrie până la începutul lunii mai, permit atât planificarea pe termen lung a vacanţei cât şi scurte excursii spontane.

Cea mai frumoasă tură de când există schiul

În multe case şi hoteluri din Obertauern sunt expuse pe pereţi fotografii, care îi prezintă pe membrii legendarei trupe, Beatles, în coborâri îndrăzneţe pe pârtiile din Obertauern. Ei au fost cofondatorii reputaţiei internaţionale, pe care Obertauern o sporeşte de aproape 40 de ani încontinuu. Aproape mai mult decât celebrităţile, la renumele legendar al staţiunii Obertauern, ca centru de schi perfect, au contribuit sistemul ingenios de transport pe cablu şi reţeaua acestuia. Din orice punct al localităţii se poate ajunge în câteva minute în mijlocul acţiunii. Liniile de transport pe cablu se întrepătrund atât de ingenios, încât toate pârtiile pot fi parcurse atât în sensul acelor de ceasornic cât şi invers, ajungându-se de fiecare dată la staţia de plecare. Această tură se numeşte "Tauernrunde", un perpetuum mobile al schiului, fiind unică în felul său în toată regiunea Alpilor. Acest circ al schiului este deservit de 26 telecabine şi teleschiuri moderne, care acţionează pe post de "distribuitoare" şi elemente de legătură pentru aproximativ 100 km de pârtii.

Neted, cu hopuri şi destul de straşnic

Când schiorii şi snowboarderii s-au retras în domeniile de après-ski din localitate, începe un spectacol diferit. Nenumărate ratracuri parcurg pantele în sus şi în jos, netezesc şi velurează, pentru ca oaspeţii să se întoarcă în dimineaţa următoare pe pârtii perfect preparate. Odată ce întunericul nopţii s-a aşternut complet, monştrii de oţel cu farurile lor se transformă într-o armată de licurici, care zboară asiduu peste pârtii. Dar nu doar datorită perfecţiunii pârtiilor joacă Obertauern în liga campionilor de iarnă. Pe "Gamsleiten 2" staţiunea oferă una dintre cele mai abrupte pârtii mogul din Europa, categoria negru închis şi adrenalina căutată de cei mai buni dintre schiori şi snowboarderi. Aceştia din urmă se delectează în Obertauern cu încă o altă distracţie, destul de straşnică, Longplay-Snowboard-Park. De la "beginner lines" la "rails" până la cutii şi salturi, aici totul este aliniat şi înscenează, ce îşi şoptesc „shredder-ii". De asemenea, o altă comunitate a descoperit staţiunea Obertauern. Este vorba de snow-kiter-i. O şcoală de snow-kite s-a stabilit aici şi predă toate aspectele noului sport.

Chiar şi cei mici sunt sus de tot

Aproape s-ar putea crede, că Obertauern ar fi locul de joacă pentru "young urban people", care apar singuri sau în perechi. Dar nu este aşa, chiar deloc. Sentimentul creat de Obertauern atrage toate categoriile de vârstă iar nou-veniţii rămân foarte uimiţi, de câte familii cu copii mai mici sau mai mari populează pârtiile şi hotelurile. În localitate există, credeţi sau nu, cinci şcoli de schi şi snowboard, toate ocupându-se cu drag de elevii sporturilor de iarnă. Pentru copiii mai mari de doi ani, care nu schiază, Obertauern oferă o grădiniţă privată. Highlight-ul este, fără îndoială, "Kinderland Obertauern", un paradis al zăpezii şi al jocului cu discotecă proprie, pentru cei mai tineri oaspeţi ai localităţii, supravegheat de educatoare calificate. Zilele de concediu netulburate pentru părinţi sunt astfel complet garantate, indiferent dacă aceştia doresc să se răsfeţe cu distracţie pe pârtie sau cu încântarea relaxantă la wellness în hotelul lor.

Sus de tot se întâmplă multe

Viaţa de après-ski şi de noapte din Obertauern este colorată. DJ-i din metropolele europene prestează în discoteci şi cluburi. Este valabil, ca peste tot pe catwalk-urile iernii, să vezi şi să fi văzut. Bineînţeles, şi grupul celor comozi şi gurmanzi este foarte bine servit. De aceasta se ocupă numeroasele localuri în stil tradiţional alpin. Nu doar cei care se scufundă în nopţile staţiunii Obertauern pot simţi vibraţiile plăcute ale locului. De la deschiderea sezonului, la sfârşitul lunii noiembrie, până la închidere în mai se desfăşoară un eveniment după celălalt. Indiferent dacă postul de radio preferat al Austriei, Ö3, invită la petrecere sau vedete de top apar sub cerul albastru-oţel al staţiunii Obertauern, dacă este magia Adventului, amurgul alpin cu testare de schiuri, săptămâna petrecerilor Ü30 sau Gamsleiten Kriterium - cea mai mare vânătoare de comori din Austria, în Obertauern zilele sunt întotdeauna "andante" până la "fortissimo". Cel mai frumos lucru în această diversitate: ea poate fi folosită dar nu este obligatoriu. Cine a ales pe timpul zilei traseul, Tauernrunde, o dată în sensul acelor de ceasornic sau invers, acela va prefera la final, fără îndoială, sauna hotelului său şi locul de cuibărit din faţa şemineului. Pentru că a fi sus de tot este şi obositor.