Österreich Werbung
Austrian National Tourist Office
Font size: A A A | Pagina ţării dvs.:
 
Foto: Salzkammergut Tourismus
 
     Sitemap

Home > Teme pentru concediu > Wellness > Austria - ţara pentru wellness


Newsletter
Puteţi să vă abonaţi la broşurile informative şi să profitaţi de oferte extraordinare!

Înregistrare


Additional Portals

Ţara pentru wellness Austria

Lângă izvorul vitalităţii
Relaxare, încărcare deplină cu energie şi răsfăţ pentru corp, spirit şi suflet. Cei care ţin la sănătatea lor se încarcă în oazele austriece de wellness cu puteri noi pentru viaţa cotidiană.

AQUA DOME – Tirol Therme Längenfeld

Cei care ţin la sănătatea lor se încarcă în oazele austriece de wellness cu puteri noi pentru viaţa cotidiană.


Încărcare deplină cu wellness în oazele de wellness din Austria Superioară
În apele revigorante ale termelor, prin intermediul mâinilor pricepute ale specialiştilor în fitness şi frumuseţe din multele hoteluri de fitness sau în concediile romantice petrecute în doi – Ţara de vacanţe Austria Superioară oferă pentru oricine reţeta potrivită.

Termele – Rezervoare de energie
Foarte fierbinte şi foarte bogată ţâşneşte apa termală în Geinberg - S’Innviertel din adâncurile pământului, pentru a-şi dărui efectele miraculoase în centrul termal modern. Această lume acvatică este completată printr-o ofertă variată de saune. Un alt rezervor de energie şi vitalitate foarte apreciat se află la Vitalwelt Hausruck – în Eurotherme Bad Schallerbach”. Efectele binefăcătoare ale apelor din Aquapulco, terma cu lumini colorate Colorama şi saunele din Relaxium se completează într-un mod optim. Termele imperiale din Bad Ischl reprezintă o invitaţie călduroasă pentru oaza orientală de wellness Alhambra cu decoruri luxoase similare cu cele 1001 nopţi.

Hotelul balnear de patru stele Herzog Tassilo din Tassilo Therme Bad Hall este o seducţie irezistibilă prin oaza de sănătate proprie. Oferta "Tassilo Feel Well Tage" se compune din trei înnoptări de joi până duminică cu demipensiune „Vital”, completată printr-un masaj al spatelui, o compresă rece Frigi, o baie de alge cu uleiuri aromate şi cu o împachetare cu nămol.

Fit şi activ în ţara pasiunilor
Sprijinul necesar, pentru derularea de activităţi în aer liber şi pentru creşterea focalizată a condiţiei fizice, este oferit de profesionişti veritabili, cum ar fi cei de la hotelul pentru relaxare şi drumeţii Poppengut din Hinterstoder, situat în centrul zonei de vacanţe Pyhrn-Priel. Sub motto-ul „De la munte în fân “ firma Poppengut oferă spre exemplu, cinci înnoptări cu demi-pensiune, băi relaxante în fân, două tratamente Kneipp, un tratament în balansoar, un tratament facial şi un masaj complet al corpului.

Mai relaxat şi plin de frumuseţe
Relax & Beauty sunt obligatorii pe ordinea de zi de la toate firmele de top pentru wellness din Austria Superioară. De exemplu, renumitul hotel romantic de patru stele „Im Weissen Rössl” din St. Wolfgang invită la zilele Anti Age& Ayurveda. Pachetul cuprinde trei înnoptări cu bufet la mic dejun şi cu un meniu de patru feluri la alegere seara, diagnosticarea dermului şi diagnostic ayurvedic de tip Dosha, un tratament facial Anti-Age cu un masaj ayurvedic al capului, masaj al corpului cu uleiuri selectate, o baie de uleiuri pe frunte cu masaj al capului şi al feţei şi o împachetare în şedere cu un amestec din uleiuri ayurvedic de plante.

Informaţii suplimentare puteţi găsi la: www.oberoesterreich.at



Austria Inferioară


Aici se află centrele Baden bei Wien, Bad Pirawath şi hotelul balnear Bad Schönau, care este situat în cel mai frumos sat cu flori din Europa. Clienţii pot beneficia de opţiuni pentru baie şi saună, grote cu aburi aromaţi, insule de linişte, spaţii în aer liber, săli de tenis şi studiouri de fitnes.
Băile termale Laa an der Thaya se numără printre cele mai moderne din Austria şi oferă toate facilităţile din sectorul de wellness.
Băi termale în Austria Inferioară

Wellness de 4 elemente în Burgenland
Staţiunea termală şi de golf Stegersbach punctează prin oferte exclusive în domeniul de wellness. Tratamentele wellness de 4 elemente adaptează ritualurile proprii de îngrijire a corpului cu produsele din regiune şi cu anotimpurile. Cu valoare exclusivă în wellness-ul medical se oferă masajul Aquafloating: un masaj tridimensional spiralo-dinamic în apă termală, în care oaspeţii se odihnesc pe plute: o inovaţie de natură medicală, fizioterapeutică pentru toţi pacienţii cu afecţiuni ale spatelui şi ale umerilor.

Pantai Luar- noua tehnică indoneziană de masaj în peisajul termal din Burgenland
"Pantai Luar" poate fi numit drept tehnică specială de masaj cu componente termo-fizice. Uleiul de masaj, care se compune din diferite plante, se supune unei preîncălziri şi este aplicat cu presiune medie pe pielea umezită a întregului corp (sau doar a spatelui). După aceasta se pune o pungă cu plante specială (un săculeţ cu mâner umplut cu ierburi, lămâi verzi şi grăsime de cocos) la încălzit în acelaşi ulei până la o temperatură de 110° -120°. "Pantai Luar" are efect de îngrijire asupra pielii, şi în acelaşi timp este foarte relaxant şi favorizează circulaţia sanguină.

Staţiunea de sănătate Bad Tatzmannsdorf încearcă să atragă publicul oferind o premieră pentru Austria. Este singura unitate hotelieră care pune la dispoziţia oaspeţilor training-uri după metoda Kieser. Este vorba de un training sănătos pentru forţă, care este supus unor criterii severe medicale şi ştiinţifice şi care poate fi utilizat, de exemplu, pentru afecţiuni cronice ale spatelui şi pentru osteoporoză.
Informaţii suplimentare puteţi găsi la: www.GesundheitsRessort.at

Fântâni ale tinereţii & Garanţie de vitalitate în Stiria
În zona Salzkammergut ideile pentru savoarea vieţii şi wellness se grupează în jurul băilor termale, sării, nămolurilor şi a aerului curat de munte; asociate cu cultura, cu escapade culinare şi cu obiceiuri trăite pe viu. Sunt incluse, bineînţeles, cele mai moderne tratamente terapeutice holistice, procedee de vindecare multiculturale. Vă puteţi bucura astfel de staţiunile balneare Altaussee, Bad Aussee şi Bad Mitterndorf cu ofertele lor atrăgătoare.
Informaţii suplimentare puteţi găsi la: www.ausseerland.at

Băile termale Nova din Köflach anulează orice concurenţă printr-o arhitectură inovativă, deschisă şi modernă şi creează mici sfere de senzaţie cu lumină, sunet şi cinematograf de apă. Specificul regiunii cu Schilcher şi lipiţani completează oferta, care stă la dispoziţia oricărui oaspete care vine să înnopteze în hotelul de 4* cu o capacitate de 300 paturi.
Informaţii suplimentare puteţi găsi la: www.thermenovakoeflach.com

La graniţa dintre Stiria şi Carintia se află băile termale Wildbad Einöd. Aflate în coordonarea surorilor din Ordinul German, acest centru de sănătate oferă pe lângă o multitudine de cure terapeutice şi cursuri în domeniul monahic-spiritual.
Wildbad Einöd

Cinci locaţii cunoscute pentru tratamente şi băi termale formează nucleul regiunii termale din Stiria:
Băile termale Bad Waltersdorf,
Rogner-Bad Blumau,
Băile termale familiale Loipersdorf,
Băile termale Bad Gleichenberg,
Băile termale cu parc Bad Radkersburg.
Carintia – Oază a bunei dispoziţii dintre munţi şi lacuri
Carintia se implică în refacerea bunei dispoziţii a oaspeţilor prin intermediul oricărui mjloc oferit de natură. Şi pentru a îndeplini acest scop regiunea Carintia dispune de un patrimoniu foarte bogat..
- primul hotel de wellness pe păşuni alpine din Europa
- plăceri orientale oferite de băi pe munte
- plăceri spartane de terapie în "Karlbad"
- vacanţă pentru toate simţurile în Satul ierburilor parfumate Irschen
- primul eco-hotel din Austria
- Nordic Walking în cadrul parcului naţional Nockberge cu primul traseu de Nordic Walking Trail din Carintia!
- Băile termale din Carintia (Villach Warmbad, Bad Bleiberg, Bad Kleinkirchheim)
Informaţii suplimentare puteţi găsi la: www.kaernten.at



Salzburg


Hotelul Grand Park este unul din multele hoteluri termale şi de wellness din Bad Hofgastein care se distinge cu precădere prin individualismul său. Adaptat la orice necesităţi şi dorinţe personale ale oaspeţilor hotelul dispune de o echipă profesionistă de medici, consultanţi de nutriţie etc. care pot elabora un program perfect pentru concediul fiecăruia.
Această ofertă este completată armonios de cele două centre Bad Gastein şi Vigaun care pot oferi multe facilităţi atractive pentru oricine..
Băi termale în Salzburg

Tirol Therme Längenfeld
Piesa de rezistenţă a proiectului este Aqua-Dome, o lume a senzaţiilor amplasată pe două etaje, în care sunt integraţi şi munţii din jur prin arhitectura transparentă. Izvorul vindecător care izvorăşte în Aqua-Dome conţine apă termală cu sodiu-clorid-solfat. Apa este foarte bună, printre altele, pentru reumatism şi afecţiuni de uzură. Apa fierbinte de peste 40 grade face minuni şi pentru vindecarea şi calmarea urmărilor de rănire.
Informaţii suplimentare puteţi găsi la: www.aqua-dome.com
www.laengenfeld.com

Atracţie pentru Achensee: "Muntele vitalităţii cu petrol din Tirol “
Un muzeu unic cu senzaţii unice şi-a deschis uşile în Pertisau lângă Achensee pentru vizitatorii interesaţi de „aurul negru”. Este vorba de un centru multifuncţional, care serveşte atât pentru prezentarea acestei comori din solul Tirolului cât şi drept centru de întâlnire pentru regiunea sportivă şi de vitalitate Achensee.


Imobilul este situată în Pertisau lângă Achensee, iar piramida de sticlă este un punct de atracţie absolut cu o înălţime de 14,5 metri şi cu o lungime de 35 metri. Transparenţa sticlei furnizează vizitatorilor o panoramă circulară neîntreruptă către lumea montană de lângă Achensee, iar către interior există o reprezentare identică a unei mine unde vizitatorii pot vedea cum se extrage petrolul din piatră. Un spaţiu de informare media oferă prezentări vizuale şi acustice cu privire la multiplele utilizări ale petrolului. Sub cupola muntelui de sticlă se află o sală unde se poate ajunge cu un lift panoramic, sală destinată diverselor evenimente festive.
Informaţii suplimentare puteţi găsi la: www.steinoel.at

Gospodăriile rurale din Tirol: wellness & sănătate în gospodării rurale
Un exemplu inovativ pentru o ofertă de concedii sănătoase petrecute în munţii Tirol îl reprezintă gospodăriile rurale din Tirol. Oricine doreşte wellness şi bună dispoziţie chiar în mijlocul naturii, este aici oaspetele ideal. Familiile de fermieri ale acestor gospodării – surse ale vitalităţii – au o legătură foarte strânsă cu natura înconjurătoare. În trecut fermierii ştiau foarte bine când era vremea de semănat, de îngrăşat pământul şi când să meargă după lemne în pădure. Acelaşi lucru se aplică şi pentru sănătate, care am putea să o consolidăm mai uşor în anumite perioade ale anului. Familiile de fermieri din aceste gospodării mai deţin încă aceste cunoştinţe transmise şi au urmat cursuri şi seminarii pentru a vedea cum pot să utilizeze aceste informaţii pentru oaspeţii lor. Aceste gospodării sunt caracterizate pe lângă mâncarea naturală şi utilizarea terapeutică a ierburilor tămăduitoare şi prin utilizarea materialelor şi uneltelor naturale. În plus, fiecare din aceste gospodării s-a obligat să ofere cel puţin o variantă specială „natura la per tu”. Paleta acestor variante se întinde de la exerciţii pentru fitness ale călugărilor tibetani până la băi în petrol şi masaje şi chiar la băi în zer.
Informaţii suplimentare puteţi găsi la: www.tiscover.at/vitalhoefe

Feel well în Vorarlberg
Noul program de sănătate AMAS-Welltain® este prezentat în Lech am Arlberg cu oferte noi, adaptate la noile realităţi. Rezultatele ştiinţifice ale studiului medical de altitudine AMAS 2000 (Austrian Moderate Altitude Study) cu privire la efectele pozitive de sănătate ale unui concediu la munte la altitudini medii au fost pentru prima dată transpuse în practică în Lech în forma unor noi produse de concedii. Exemple:
- 6 zile concediu Welltain®- în grupuri mici
- 14 zile concediu Welltain®
- module Welltain®, ex.: Nordic Walking, drumeţii sau unităţi de relaxare
- weekend-uri Welltain®
- coaching individual în hoteluri exclusive Welltain®
- cercetări medicale suplimentare, inclusiv analize de laborator (pot fi decontate prin asigurări)

Sănătos şi îngrijit – superlative de wellness în Vorarlberg
Cel mai mare hotel de sănătate din Vorarlberg în Bad Reuthe de lângă Bregenzerwald este renumit prin programele sale complete de tratamente, prin nămolul terapeutic propriu, prin propria terapie de bună dispoziţie „black-skin”, prin programele de mişcare anexate, printr-un hol generos, cochet cu bar şi cu legendarul bufet de prăjituri pe timpul după-amiezei. Cea mai vastă ofertă de wellness din Voralberg cu o suprafaţă de peste 2.500 mp este asigurată de hotelul Löwen**** din Schruns. Primul hotel de nefumători din Vorarlberg este hotelul de tratamente Kneipp şi de sănătate Rossbad Krumbach din Bregenzerwald.

Băi în apa „Granderwasser”
Apa „Grander” se simte moale pe piele, este „vie” şi învie toate simţurile omeneşti – şi din experienţa de până acum se economisesc agenţii de curăţare. Multe hoteluri au montat instalaţii cu apă „Granderwasser”, şi există chiar băi publice care oferă generos oaspeţilor această apă pentru bună dispoziţie. În Vorarlberg există bazine de înot în Hittisau/Bregenzerwald, Feldkirch-Felsenau/Bodensee-Alpenrhein şi Vandans.

Cosmetică naturală din zer şi lapte de iapă
Comorile agriculturii sunt transformate în Bregenzerwald şi în produse naturale de cosmetică. Fermierul inovativ Ingo Metzler din Egg dezvoltă de 13 ani tot alte tipuri noi de cosmetică, iar în prezent se află aproximativ 40 produse pe lista lui. Produsul de bază este zerul plin de vitamine şi de substanţe nutrive, şi fără grăsimi sau albumină, ce rămâne din producţia de brânzeturi proaspete. La acesta se adaugă extracte de plante şi uleiuri.
Informaţii: www.molkeprodukte.com

La o distanţă de câţiva kilometri se află ferma de iepe Steurer din Hittisau. Aici se extrag produse cosmetice de mare valoare din laptele iepelor Haflinger hrănite natural. Substanţele active din laptele de iapă, folosite din antichitate, alături de extracte din plante care cresc local şi uleiuri vegetale preţioase duc la produse pentru regenerarea, curăţarea, relaxarea şi protejarea pielii şi părului. Informaţii: www.stutenmilchkosmetik.at

Informaţii suplimentare puteţi găsi la: www.vorarlberg-tourism.at


Accommodations


 
Despre noi | Jobs | Presa | Contact | Redactie si conditii contractuale

© 2008 by Österreich Werbung - Toate drepturile rezervate.