Newsletter
Puteţi să vă abonaţi la broşurile informative şi să profitaţi de oferte extraordinare! Additional Portals
Ţara muzicii Austria
Lăcaşuri de cultură muzicală în Viena
Lăcaşurile de cultură din Viena, care surprind în mod frecvent vizitatorii străini prin număr, dimensiuni şi amenajări, îşi au originea în mare parte în secolul 19, şi anume în perioada în care Viena era centrul cultural al unui imperiu ce se întindea din Italia până în România şi Ucraina.
După ce viaţa muzicală reprezentativă a fost rezervată până la sfârşitul secolului 18 cu precădere Curţii imperiale şi caselor nobile, burghezia care devenea tot mai conştientă de statutul ei, a început să-şi construiască propriile lăcaşuri de exprimare artistică.
Theater an der Wien
În anul 1801 Emanuel Schikaneder, textierul operei mozartiene „Flautul fermecat“, a dispus construirea clădirii pentru „Theater an der Wien“ lângă cursul încă neregularizat al Vienei. Această locaţie joacă până în prezent un rol esenţial în viaţa muzicală a Vienei. Clădirea nou construită a fost mai mare şi mai grandioasă ca Hoftheater-ul de atunci; în 1805 aici s-a pus în scenă premiera pentru opera „Leonore“ (devenită ulterior „Fidelio) a lui Beethoven. De-a lungul istoriei „Theater an der Wien“ a devenit locul de naştere a operelor diverse din categoria „muzei uşoare“, dintre care două şi-au cucerit statutul de creaţii mondiale: „Liliacul“ de Johann Strauß (1874) şi „Văduva veselă“ de Franz Lehár (1905).
Opera de Stat
Operă în toată regula era jucată în „Theater nächst dem Kärntnertore“ (Teatrul lângă poarta Carintiei) – numele indicând faptul că Viena încă mai era înconjurată de zidul medieval al cetăţii. Teatrul lângă poarta Carintiei se afla pe locul actualului hotel Sacher şi era considerat „Teatrul de operă al curţii“. Pe măsură ce afluxul de public a crescut şi operele compozitorilor de operă cereau orchestre tot mai mari (operele lui Richard Wagner şi-au început marşul triumfal în Viena pe la mijlocul secolului), s-au înmulţit vocile care cereau o clădire mai mare. După demolarea fortificaţiilor urbane ale Vienei (începând cu 1857) şi în urma amenajării şoselei „Ringstraße“ Viena şi-a căpătat în final o clădire mare pentru operă, actuala Operă de Stat. Contemporanii au criticat puternic construcţia impresionantă, au numit-o în batjocură „ladă decăzută“ şi „elefant care se află în digestie“, iar unul din cei doi arhitecţi, Eduard van der Nüll, s-a sinucis. Cu toate acestea Opera inaugurată în 1869 este considerată până în ziua de astăzi una dintre cele mai frumoase şi renumite clădiri de operă din lume.
Asociaţia muzicală
Publicul meloman al Vienei a primit un an mai târziu cel mai renumit lăcaş cultural, şi anume clădirea Asociaţiei muzicale de lângă Karlsplatz. Theophil Hansen, constructorul Parlamentului, a creat aici „Sala de aur“, care este cunoscută milioanelor de telespectatori din toată lumea ca fiind locul de organizare a Concertului de anul nou al Filarmonicii din Viena. Terenul pentru construcţie a fost pus la dispoziţie de Împăratul Franz Joseph; o mare parte din valoarea construcţiei a fost obţinută printr-o loterie. Acustica acestei săli mari, care este bazată pe construcţia unei pardoseli duble, este considerată unică în lume.
“Volksoper“ şi „Konzerthaus“
La sfârşitul secolului al 19-lea, când Viena şi-a cucerit dimensiunea unei metropole, existau încă alte două lăcaşuri mari pentru reprezentaţii culturale: în 1898 s-a inaugurat „Kaiserjubiläums-Stadttheater“ (actuala Volksoper) cu ocazia aniversării domniei de 50 ani a lui Franz Joseph şi în 1913, cu puţin timp înainte de izbucnirea celui primului război mondial, s-a inaugurat „Konzerthaus”. Capitalele regatelor şi provinciilor nu doreau să rămână în urma Vienei, ele toate, indiferent dacă era vorba de Praga sau Budapesta, sau de reşedinţele austriece de landuri federale, cum ar fi Graz, Linz sau Innsbruck, sau de oraşe la distanţă cum ar fi Cernăuţi-ul sau Reichenberg, nu s-au lăsat mai prejos şi au construit Opere şi săli de concerte reprezentative.
Lăcaşurile de cultură din Viena, care surprind în mod frecvent vizitatorii străini prin număr, dimensiuni şi amenajări, îşi au originea în mare parte în secolul 19, şi anume în perioada în care Viena era centrul cultural al unui imperiu ce se întindea din Italia până în România şi Ucraina.
După ce viaţa muzicală reprezentativă a fost rezervată până la sfârşitul secolului 18 cu precădere Curţii imperiale şi caselor nobile, burghezia care devenea tot mai conştientă de statutul ei, a început să-şi construiască propriile lăcaşuri de exprimare artistică.
Theater an der Wien
În anul 1801 Emanuel Schikaneder, textierul operei mozartiene „Flautul fermecat“, a dispus construirea clădirii pentru „Theater an der Wien“ lângă cursul încă neregularizat al Vienei. Această locaţie joacă până în prezent un rol esenţial în viaţa muzicală a Vienei. Clădirea nou construită a fost mai mare şi mai grandioasă ca Hoftheater-ul de atunci; în 1805 aici s-a pus în scenă premiera pentru opera „Leonore“ (devenită ulterior „Fidelio) a lui Beethoven. De-a lungul istoriei „Theater an der Wien“ a devenit locul de naştere a operelor diverse din categoria „muzei uşoare“, dintre care două şi-au cucerit statutul de creaţii mondiale: „Liliacul“ de Johann Strauß (1874) şi „Văduva veselă“ de Franz Lehár (1905).
Opera de Stat
Operă în toată regula era jucată în „Theater nächst dem Kärntnertore“ (Teatrul lângă poarta Carintiei) – numele indicând faptul că Viena încă mai era înconjurată de zidul medieval al cetăţii. Teatrul lângă poarta Carintiei se afla pe locul actualului hotel Sacher şi era considerat „Teatrul de operă al curţii“. Pe măsură ce afluxul de public a crescut şi operele compozitorilor de operă cereau orchestre tot mai mari (operele lui Richard Wagner şi-au început marşul triumfal în Viena pe la mijlocul secolului), s-au înmulţit vocile care cereau o clădire mai mare. După demolarea fortificaţiilor urbane ale Vienei (începând cu 1857) şi în urma amenajării şoselei „Ringstraße“ Viena şi-a căpătat în final o clădire mare pentru operă, actuala Operă de Stat. Contemporanii au criticat puternic construcţia impresionantă, au numit-o în batjocură „ladă decăzută“ şi „elefant care se află în digestie“, iar unul din cei doi arhitecţi, Eduard van der Nüll, s-a sinucis. Cu toate acestea Opera inaugurată în 1869 este considerată până în ziua de astăzi una dintre cele mai frumoase şi renumite clădiri de operă din lume.
Asociaţia muzicală
Publicul meloman al Vienei a primit un an mai târziu cel mai renumit lăcaş cultural, şi anume clădirea Asociaţiei muzicale de lângă Karlsplatz. Theophil Hansen, constructorul Parlamentului, a creat aici „Sala de aur“, care este cunoscută milioanelor de telespectatori din toată lumea ca fiind locul de organizare a Concertului de anul nou al Filarmonicii din Viena. Terenul pentru construcţie a fost pus la dispoziţie de Împăratul Franz Joseph; o mare parte din valoarea construcţiei a fost obţinută printr-o loterie. Acustica acestei săli mari, care este bazată pe construcţia unei pardoseli duble, este considerată unică în lume.
“Volksoper“ şi „Konzerthaus“
La sfârşitul secolului al 19-lea, când Viena şi-a cucerit dimensiunea unei metropole, existau încă alte două lăcaşuri mari pentru reprezentaţii culturale: în 1898 s-a inaugurat „Kaiserjubiläums-Stadttheater“ (actuala Volksoper) cu ocazia aniversării domniei de 50 ani a lui Franz Joseph şi în 1913, cu puţin timp înainte de izbucnirea celui primului război mondial, s-a inaugurat „Konzerthaus”. Capitalele regatelor şi provinciilor nu doreau să rămână în urma Vienei, ele toate, indiferent dacă era vorba de Praga sau Budapesta, sau de reşedinţele austriece de landuri federale, cum ar fi Graz, Linz sau Innsbruck, sau de oraşe la distanţă cum ar fi Cernăuţi-ul sau Reichenberg, nu s-au lăsat mai prejos şi au construit Opere şi săli de concerte reprezentative.
Accommodations