Căutare

    Găluşte cu şuncă din Tirol

    Află cum se prepară cel mai tipic preparat tirolez!

    Pentru toate preparatele din Tirol regula este: în mod tradiţional se folosesc doar produse locale la care se adaugă carne din fermele proprii sau vânat din pădurile din regiune. Cel mai tipic preparat tirolez sunt "găluştele tiroleze" cărora în Tirol li se mai spune "găluşte cu şuncă" sau pur şi simplu "găluşte".


    Preparare:


    Se taie chiflele cubuleţe şi se sărează. Laptele se bate împreună cu ouăle şi se toarnă peste pâine, se amestecă puţin, se acoperă şi se lasă o jumătate de oră.
    Șunca se taie foarte fin şi se prăjeşte. Carnea afumată se taie mărunt şi se prăjeşte și ea, cârnatul uscat se taie mărunt şi se pune direct pe pâine. Se adaugă ceapa călită în unt şi verdeaţa tocată. Se presară făină, se amestecă totul până când compoziţia devine solidă.

    Se formează cu mâinile umede 8-12 găluşte şi se rotunjesc bine. Se adaugă găluştele în supa care fierbe şi se lasă la fiert 12 minute. Găluştele trebuie să fie netede la exterior, iar în interior compoziţia să fie pufoasă. Dacă găluştele sunt prea moi, se mai adaugă făină şi se presează bine atunci când li se dă forma. Găluştele prea tari se înmoaie cu lapte cu ou. Găluştele fierte se vor ridica la suprafaţă.
    Conform obiceiului din bătrâni, prima găluşcă se mânâncă cu supă, a doua cu varză acră, varză roşie sau salată de varză dar şi cu preparate din carne cum ar fi gulaşul.

    Informaţii suplimentare despre gastronomia din Tirol

    media_content.tooltip.skipped