Please choose Language or Country
or

Căutare de comori în Austria

Minereu de fier și pietre prețioase: în munții din Austria puteți descoperi multe bogății naturale. O aventură pentru întreaga familie.

Landul Salzburg: În Valea Smaraldelor
De zeci de ani, Valea Habach din Parcul Național Hohe Tauern este un loc de întâlnire pentru colecționarii de minerale: aceștia pot găsi aici smaralde, scoase la iveală în anii 1920 de puterea apelor. Și în ziua de astăzi se mai fac descoperiri valoroase în Valea Habach. Pe drumul smaraldelor, vizitatorii se pot informa despre profilul geologic al regiunii și despre mineralele care pot fi găsite aici și descoperă în joacă exploatarea de smaralde. Timpul de mers este de două ore. De la jumătatea lunii iunie la sfârșitul lui septembrie, în fiecare joi, copiii pot participa la căutarea de smaralde, iar cu puțin noroc pot găsi și pietre prețioase.
Arena Wildkogel Neukirchen & Bramberg

Landul Salzburg: Dedicat aurului alb
Pe traseul transfrontalier SalzAlpenSteig turiștii pot vizita fostele mine de sare. Traseul SalzAlpenSteig, cu o lungime de 230 km, pornește din Bavaria, traversează regiunea Tennengau de-a lungul lacurilor pitorești, prin păduri și localități istorice și ajunge până pe vârful Dachstein. În cele 18 etape de câte o zi, vizitatorii străbat un ținut istoric, de-a lungul celor mai importante mine saline, descoperindu-le comorile și valoarea culturală. Pe acest traseu se află și cele mai cunoscute localități pentru exploatarea salină, Hallein și Hallstatt. Elementul comun al drumului este sarea, „aurul alb“, care odinioară asigura bunăstarea acestei regiuni.
SalzAlpenSteig

Stiria: Aventuri la suprafață
În localitățile miniere din Stiria se pot vedea tradițiile montane din regiune. Muzeul minier Montanarum din Altenberg prezintă obiecte din grote vechi de peste 120 de ani – cum ar fi o oală în care ortacii își depozitau mâncarea, vechi instrumente pentru măsurători, planuri ale grotelor, unelte și îmbrăcăminte specifică minerilor. Cu ajutorul celui mai mare "taxi" din lume, Hauly, turiștii pot descoperi treptele caracteristice unei exploatări miniere, unde minerii mai exploatează și astăzi minereu de fier valoros. În plus, vizitatorii pot participa la acțiuni de dinamitare și pot vizita labirintul subteran din mina muzeu, pentru a explora locul de muncă al ortacilor de odinioară și de astăzi.
Asociația regională Hochsteiermark
Aventura Erzberg

Stiria: Șlefuire de pietre în Valea Sölk
Cu peste 350 de milioane de ani în urmă, forțele primitive au format în Alpii din Stiria marmură de cea mai bună calitate, exploatată și înnobilată în ziua de astăzi. În marmură se îmbină cristale colorate în alb, roz, verde sau gri, creînd un aspect cald și neted. Culoarea și structura marmurei din Kleinsölk este inconfundabilă, de calitate superioară și rezistentă la îngheț, așa încât poate fi utilizată pentru interior și exterior. Anual, 40.000 de tone din această piatră nobilă este trimisă către clienți din toată Europa – parțial ca piatră naturală, parțial sub formă de sculpturi sau obiecte decorative. Cine vrea să vadă mașinile puternice care dizlocă blocuri de marmură, poate vizita cariera de marmură din Kleinsölk. În cadrul unor tururi ghidate prin carieră, vizitatorii sunt informați despre numeroasele posibilități de a utiliza marmura.
Regiunea Schladming-Dachstein

Carintia: Unde se învârt morile de granat
La Granatium din Radenthein, pe malul lacului Millstätter See, vizitatorii pătrund în lumea granatului, a cărui culoare de un roșu închis a fascinat de mii de ani omenirea. Expoziția oferă informații despre exploatarea și utilizarea „picăturii de sânge din munții Nocken“ sau a „pietrei de foc a iubirii“, cum este denumită această piatră prețioasă în folclor. Apoi se intră în grotă, unde se dezvăluie magia pietrei prețioase. „Febra căutării de comori“ continuă la râul romantic Kaninger, unde vizitatorii, cu mic, cu mare, scot pietre de granat din peretele din stâncă, le spală în una din morile pentru granat, cum se făcea odinioară și apoi le dau la șlefuit unui profesionist.
Granatium Radenthein

Tirol: Aventuri în grotă
Muzeul în aer liber „Lumea ortacilor din Valea Gurgl“ din Tarrenz, Tirol vă invită la o călătorie în timp în mină. Acum 500 de ani, mai multe regiuni miniere din Valea Gurgl și văile adiacente au fost conectate pentru a extrage minereu de plumb. „Lumea ortacilor din Valea Gurgl“ oferă ocazia de a vă cufunda în lumea mineritului medieval. Peștera, casa ortacilor, roata morii, sitele și fierăria ilustrează câmpul muncii și viața socială a ortacilor de odinioară. Expoziția din grotă oferă informații despre diverse tehnici de extragere a minereului
Lumea ortacilor Valea Gurgl

Recomandările redacției: Tururi cu ghid pentru copii

Căutare de comori în Austria

Drepturi de imagine

Scopul principal al celor două domenii www.austria.info și www.austriatourism.com este promovarea Austriei ca destinație de vacanță.