Please choose Language or Country
or

berge.hören

Să pleci în drumeţie cu muzicienii către cabanele de munte unde să faci cunoştinţă cu lumea sunetelor lor şi să descoperi astfel o sursă de inspiraţie – asta înseamnă  „berge.hören“ în Vorarlberg Brandnertal.
 
Brandnertal este una dintre cele mai frumoase văi la mare altitudine din Austria. Cel mai bine valea se lasă descoperită drumeţind în septembrie când priveliştea este frumoasă şi nu este nici foarte cald, nici frig. Această vreme ideală este folosită de proiectul cultural „berge.hören“ care invită în fiecare duminică din septembrie la drumeţie culturală şi de plăcere. Muzicienii şi ghizii îi însoţesc pe drumeţi pentru a-i ajuta să-şi lărgească orizontul musical şi să savureze frumuseţea peisajelor. Odată ajunşi la cabană după o drumeţie plăcută, începe cântecul. De la muzică clasică trecând prin jazz până la Bossanova pe pajiştea alpină.

Tradiţiile alpine se întrepătrund cu sunetele altor culturi, aşa încât forţa sonorităţilor balcanice, a mazurcilor şi a valsurilor din zona Dunării ajung să se simtă aici acasă. Arta la nivel înalt este însoţită de bucuria de a cunoaşte pe artiştii care îţi sunt tovarăşi de drum. Iar descoperirea specialităţilor culinare din cabanele Voralbergului întregesc această experienţă care sfidează graniţe.
 
www.brandnertal.at/genuss-kultur/berge.hoeren
 

berge.hören

Drepturi de imagine

Scopul principal al celor două domenii www.austria.info și www.austriatourism.com este promovarea Austriei ca destinație de vacanță.