Please choose Language or Country
or

Centrul Gustav Klimt

Acolo unde Gustav Klimt îşi petrecea verile se găsesc astăzi Centrul Gustav Klimt şi un drum inspiraţional Klimt pe malul ca desprins dintr-o pictură al lacului Attersee.
 
Chiar dacă Gustav Klimt este cunoscut mai ales pentru portretele de femei şi pictura ornamentală, multele sale peisaje sunt la fel de importante pentru că în ele se poate recunoaşte foarte clar evoluţia sa artistică.

46 astfel de lucrări se află Attersee, unde pictorul venea în fiecare vară să caute răcoarea. Multe dintre ele sunt între timp cunoscute în toată lumea, cum este studiul după natură „Litzlberg“ vândut în 2011 la Sotheby’s cu 36 de milioane de dolari. La centrul Gustav Klimt de la Attersee se pot admira câteva originale, desene, schiţe, printuri, fotografii şi scrisori şi se pot urmări diversele influenţe din picture sa, de la van Gogh până la Pointillism. O vizită în centrul Klimt înseamnă înainte de toate o privire spre ceea ce a fost personalitatea artistului şi a unui Klimt în vacanţă. Plimbarea tematică Klimt la Attersee arată că artistul lucra mult şi în vacanţă, iar plimbările la lac erau o sursă constantă de inspiraţie.

La fiecare pas se întâlnesc cunoscutele motive Klimt, cum ar fi Castelul Kammer pe care artistul l-a pictat din mai multe perspective, sau parcul castelului şi aleea pe care Klimt a pictat-o impresionist  pe pânză. La capătul drumului tematic se află Villa Paulick în care artistului îi plăcea să locuiască vara. Incredibil, dar adevăratin: în vila rămasă aproape neschimbată se pot şi astăzi închiria camere. Cine acceptă condiţii sanitare mai sărace va fi răsplătit cu o inefabilă atmosferă Fin-de-siècle şi  va avea poate ocazia să arunce o privire în foarte bine păzita carte de oaspeţi în care se află încă o însemnare a maestrului din anul 1900.
 
http://attersee.salzkammergut.at/klimt/oesterreich/poi/430000618/gustav-klimt-zentrum.html
 

Centrul Gustav Klimt

Drepturi de imagine

Scopul principal al celor două domenii www.austria.info și www.austriatourism.com este promovarea Austriei ca destinație de vacanță.