
Cei peste 60 km de piste pentru săniuş fac ca Valea Stubai să fie un paradis pentru toţi cei care vor să îmbine atmosfera romantică a cabanei cu o coborâre în viteză pe sanie. Cel mai impresionant este săniuşul nocturn. Pentru asta telecabinele de la Neustift, de pe muntele Elfer, Serlesbahn de la Mieders sau telegondola de la Schlick 2000, din Fulpmes funcţionează şi noaptea. Foarte avantajos este faptul că săniile pot fi închiriate chiar din staţiile instalaţiilor de urcare. Există o multitudine de piste pentru săniuş care lucesc în lumina reflectoarelor chiar şi de mai multe ori pe săptămână. Lunar, când cerul este luminat de luna plină, staţiunile vă invită la o partidă de săniuş sub clar de lună. Pistele de săniuş din Valea Stubai sunt minunate pe toată durata sezonului, iar posibilităţile de distracţie sunt nemărginite. Iubitorii acestui sport de iarnă ar putea chiar să îşi petreacă întreaga vacanţă pe sanie. Urcarea durează două, poate trei ore, apoi sania coboară cu o viteză ameţitoare până în vale, de unde se pleacă la următoarea pistă de săniuş. Un aspect foarte important este urcarea pe pistă, care este o experienţă deosebită. Indiferent dacă se merge, ori dacă se foloseşte vreo instalaţiei de urcare sau chiar dacă urcarea este facută cu ajutorul maşinilor de la cabană - în Valea Stubai se ajunge foarte simplu la locaţiile superbe din pădurile înzăpezite. Cei care, însă, vor să şi patineze, pot încerca peste zi, dar şi seara, numeroasele patinoare naturale sau artificiale din Stubai.
Descoperiţi pădurile şi peisajele sălbatice
Organizatorii de tururi de schi au la dispoziţie numeroase trasee interesante în Schlick 2000, care trec pe la impunătorii versanţi de calcar, pe de-altă parte iubitorii de drumeţii de iarnă pot alege traseele bătătorite din zona muntelui Elfer - iar pentru cei cei vor să hoinărească cu papucii pentru zăpadă posibilităţile sunt infinite. Datorită papucilor pentru zăpadă punctul de sprijin este suficient de lat pentru a asigura o plimbare fără probleme prin mijlocul pădurilor înzăpezite. Aici peisajele de iarnă sunt mult mai impresionante şi avem ocazia să descoperim locuri de o frumuseţe unică. Cei ce se abat de la traseele şi cărările curăţate, vor descoperi peisaje sălbatice şi vor putea admira o natură pe care poate doar organizatorii tururilor de schi o cunosc. Diferenţa în cazul acesta este faptul că la tururile de schi, ţelul îl reprezintă vârful muntelui, pe când la o drumeţie prin zăpadă, ţelul este însuşi drumul. Unde se ajunge nu contează, important este mersul şi trăirile din timpul acestuia. Interesul pentru drumeţii prin zăpadă şi tururi de schi este tot mai mare, iar mulţi drumeţi, care nu sunt cunoscători, prefer să meargă însoţiţi de un ghid care cunoaşte zona. Aceşti ghizi nu le arată drumeţilor doar tehnici corecte de mers prin zăpadă, ci le şi spun lucruri interesante despre animalele care trăiesc în zonă. Aşa se face că drumeţia este transformată rapid în căutare de urme.
Cei 130 km de piste pentru schi fond se încadrează perfect în peisajul montan, iar mişcarea în acest decor este benefică pentru trup şi suflet. Cele mai impresionante piste sunt cea de la Serles, lungă de 45 km şi cea de la Gheţarul Stubai.
Admiraţi Stubai de la înălţimea păsărilor
Tandem-Gleitschirm sau Drachen-Flüge vă oferă o perspectivă complet nouă asupra peisajului de iarnă de la Stubai. Ce poate fi mai frumos decât să zbori liber precum şoimul, să admiri de la înălţime zăpada strălucitoare şi râurile îngheţate, în timp ce tragi în piept aerul proaspăt de munte? Cei care nu se aventurează totuşi în văzduh, pot admira o privelişte grandioasă de pe platforma de observare TOP OF TYROL de pe Gheţarul Stubai, aflată la 3.210 m altitudine. Aceasta este într-adevăr o experienţă care nu va fi curând dată uitării. Iar dacă ne gândim şi la numeroasele sporturi de iarnă care pot fi practicate aici, atunci Valea Stubai este cu adevărat locul de unde vă veţi întoarce cu amintiri senzaţionale.


