Cazări speciale
Fie că te afli sus, în vârful copacilor, unde natura este atât de aproape, fie că te afli într-un chalet fermecător, care devine un refugiu în mijlocul naturii neatinse – în mijlocul peisajelor pitorești montane și lacustre ale Austriei, aventura și relaxarea se îmbină într-o experiență de neuitat. În aceste refugii unice te poți bucura alături de cei dragi de ore fără griji, pline de liniște și inspirație.
De la cabane montane rustice la camere tematice extravagante, care fac ca imaginația să zburde: în Austria vei găsi cu siguranță refugiul perfect, care te va face să uiți de rutina zilnică.
Case din lemn și case în copaci
Priviri pline de iubire, un pahar de vin numai bun pentru ciocnit, dar și nerăbdarea palpitantă pentru un weekend petrecut împreună: o noapte romantică într-o căsuță în copac îți asigură o vacanță de neuitat în Austria. Însă copacii sunt și un loc minunat unde întreaga familie se poate distra și trăi o aventură extraordinară. Urcați împreună și bucurați-vă de o pauză sub coronamentul copacilor, în doi sau cu întreaga familie.
Cazări tematice
Luați micul dejun alături de dinozauri, admirați cerul înstelat în sauna tipi sau savurați intimitatea într-un butoi de vin: în aceste cazări tematice, de la Austria Inferioară până la Tirol, oaspeții nu vor avea parte doar de o noapte bună, ci de una cu totul excepțională.
Chalet-uri de designer
În aceste cabane se poate dormi plăcut: pe lângă lacuri strălucitoare, în păduri parcă infinite sau cu vedere la munți impunători, în toate landurile Austriei se găsesc cabane confortabile, care impresionează prin stilul lor rustic. A petrece vacanța într-un chalet înseamnă a te răsfăța la maximum.