Povestea lui Gugelhupf
Guguluful este austriac, franțuzesc sau italian? Și ce simbolizează gaura din mijloc? O analiză culinară a originilor unuia dintre cele mai îndrăgite deserturi din Austria!
O bucată mare de Guguluf marmorat acoperit cu zahăr pudră, poate și cu o porție mică de frișcă alături de o ceașcă de melanj vienez este forma supremă a culturii desertului în Austria! Este oare posibil ca acest Guguluf să nu fie de origine austriacă, deși a devenit un simbol al deserturilor din epoca de aur a Vienei? Din punctul de vedere al francezilor, așa se pare. Și nu mai vorbim de italienii care arată cu mândrie către dovezile istorice din secolul al II-lea î.Hr. care atestă existența Gugulufului încă de pe vremea romanilor. Totuși, arheologii austrieci au făcut descoperiri în Carnuntum care arată că „arborele genealogic” al Gugulufului își are rădăcinile pe pământ austriac.
Guguluf imperial
Mulți factori stau la baza succesului acestui desert. Oamenii au început să prepare Guguluf în momentul în care au descoperit că terciul de cereale își schimbă consistență când este încălzit și capătă un gust mai bun. Ideea că în Roma antică se prepara un fel de Guguluf este susținută de descoperirile cu privire la formele folosite pentru pregătirea desertului care încă mai conțin resturi de biscuiți sau de drojdie pentru cocă. Cu toate acestea, dovezile istorice transmise de la romani au dispărut în intervalul dintre perioada Romei antice și secolul al XV-lea.
Coacerea prăjiturilor în zona noastră se poate atesta începând cu Evul Mediu prin descoperirea formelor tipice care se foloseau la prepararea acestui desert. De aici, evoluția aeratului Guguluf cu biscuiți sau al pufosului Guguluf-brioșă devine mult prea complexă. Desertul a devenit recunoscut în lume prin dragostea pe care Împăratul Franz Joseph o avea pentru Guguluful cu stafide, precum și prin desăvârșirea deserturilor din epoca de aur a Austriei.
Gluga călugărească și turbanul
Gata cu faptele reale, să pășim acum în lumea speculațiilor! În drumul lor dinspre Betleem, cei trei magi s-au oprit în frumoasa Alsacie din Franța. Acolo ei au primit drept provizii pentru drum o prăjitură care semăna cu forma unui turban, de aici provenind termenii franțuzești „Kougelhopf“ sau „Gougelhouf“. Varianta austriacă a originii acestui desert nu este la fel de „creativă”. Conform acestei teorii, când tinerii călugări capucini intrau în mănăstire primeau o prăjitură care se numea „cuculla offa”. „Cuculla” (lat. „glugă călugărească”), deoarece semăna cu o glugă, a devenit „gugele” în germana înaltă de mijloc, iar când s-a alipit termenului „hopf”, însemnând drojdie, a devenit Gugelhupf.
Gaura din mijloc
Guguluful este rotund, crește când se coace și sare parcă din formă atunci când este răsturnat, ceea ce ne poate face să credem că numele îi vine chiar de aici. Faptul că diversele tipuri de Guguluf, cum ar fi Kaisergugelkupf/Guguluf imperial, Germgugelkupf/ Guguluf cu drojdie și Mohngugelhupf/Guguluf cu mac, se pot răsturna atât de ușor se datorează intendanților oblice ale formei, dar mai ales datorită găurii din mijloc. De asemenea, absența cocăi din mijloc permite trecerea căldurii din interior, iar prăjitura se coace pe toate părțile. Forma contribuie și ea la acest aspect și este un simbol al soarelui. Conform vechii credințe, soarele este un simbol al fericirii, și anume, al fericirii de a gusta din prăjitură, dacă discutăm despre Guguluf!