Please choose Language or Country
or

Un mic oraș creativ: Graz

Să privești orașul cu ochii unui localnic în timp ce te plimbi pe străzi, să fii deschis la descoperiri, să dai peste mici magazine cu obiecte de design, să te relaxezi în cafenele neobișnuite și să folosești parcul statuilor ca studio al unei sesiuni foto – asta înseamnă o zi la Graz.
linz by night © Linz Tourismus / Johann Steininger linz by night © Linz Tourismus / Johann Steininger

Cartiere la modă în Austria



Mic dejun la înălțime

 

La numai câțiva pași de vestitul turn cu ceas se află restaurantul aiola upstairs. Proiectat de arhitecți din Graz, localul te ȋmbie cu un interior plăcut și modern și cu o terasă generoasă. Clădirea este integrată în munte, ceea ce aduce un plus de rafinament și face ca pereții exteriori ai cubului de sticlă să poată fi îngropați complet în podea. În zilele cu vreme bună, aproape întregul local poate fi transformat într-un minunat spațiu în aer liber. Ziua începe cu un mic dejun la înălțime!

O zi în imagini

  • Clocktower in Graz Austria © © Österreich Werbung / Julius Silver Clocktower in Graz Austria © © Österreich Werbung / Julius Silver
  • aiola upstairs on Schlossberg mountain © Joel Kernasenko aiola upstairs on Schlossberg mountain © Joel Kernasenko
  • Schlossberg Mountain in Graz © Graz Tourismus / Harry Schiffer Schlossberg Mountain in Graz © Graz Tourismus / Harry Schiffer
  • Murisland and Mariahilfer Church © Steiermark Tourismus / Ikarus Murisland and Mariahilfer Church © Steiermark Tourismus / Ikarus
  • The Lend district in Graz © Harry Schiffer The Lend district in Graz © Harry Schiffer
  • Die süße Luise in the Lendviertel, Graz © Harry Schiffer Die süße Luise in the Lendviertel, Graz © Harry Schiffer
  • Graz Art Museum © Graz Tourismus / Harry Schiffer Graz Art Museum © Graz Tourismus / Harry Schiffer
  • Sculpture Park in Graz © © Österreich Werbung / kriskulakova Sculpture Park in Graz © © Österreich Werbung / kriskulakova
  • Sculpture Park in Graz © © Österreich Werbung / Mighele Sculpture Park in Graz © © Österreich Werbung / Mighele

O cafenea micuţă în cel mai modern cartier

Dacă ai coborât cele 260 de trepte de la Schlossberg și ai trecut râul Mur, ai ajuns în cel mai la modă cartier al orașului: „Lend”. Creativii sunt cei care au făcut din fostul cartier cu reputație îndoielnică „Scherbenviertel” („Cartierul cioburilor”) noul punct de întâlnire al orașului: nenumărate magazine de design, ca de exemplu „tag.werk“ și „kwirl“, s-au deschis aici, ceea ce a făcut din Mariahilferstraße principalul loc unde lumea vine să cumpere suveniruri. În fiecare dimineață, în Lendplatz se organizează o piață alimentară (mai puţin duminica). Localnicii vin ȋn această piață deoarece, alături de legume și fructe proaspete, pot găsi aici și diverse specialități locale. În plus, ei cunosc cafeneaua „Die süße Luise“, un mic local șarmant (Marktstand Nr. 9) cu torturi delicioase, dulciuri felurite și cea mai bună prăjitură cu mere – făcută după o rețetă secretă din estul Stiriei. Aici e locul perfect ȋn care să-ţi petreci după-amiaza!

La prânz în Kunsthaus

Pe aceeași parte a râului – la celălalt capăt al Mariahilferstraße se află - Kunsthaus Graz (Muzeul de artă contemporană Graz). Vizitatorii și localnicii îl numesc cu drag „The friendly alien”. A apărut ca o picătură uriașă în oraș în anul 2003, când Graz era Capitala culturală a Europei. A devenit simbolul modern al orașului universitar și strălucește atât prin exteriorul lui controversat, cât și prin valoarea expozițiilor pe care le găzduiește. Cafeneaua muzeului este un punct de întâlnire foarte îndrăgit a scenei creative din Graz, a studenților și, desigur, a prietenilor artei moderne.

Parcul sculpturilor în lumina serii

Un loc foarte iubit de către locuitorii din Graz este Parcul sculpturilor de la marginea orașului.

Mai mult de 70 de sculpturi contemporane ale unor artiști austrieci și internaționali pot fi admirate într-un parc deluros, de dimensiunea a șapte terenuri de fotbal. Parcul este un fel de loc de joacă pentru adulți: Alături de un mâner de geamantan supradimensionat se găsesc un morman de bucăți de avion și un vapor eșuat. Aici vizitatorii au voie să atingă obiectele, să se cațere sau să se arunce de pe ele, o minge roz moale jucând rolul unei saltele. Se așteaptă fotografii originale!  

“Graz în trei cuvinte: captivant, relaxat, viu.”

Fotograf Harry Schiffer © Harry Schiffer Fotograf Harry Schiffer © Harry Schiffer Harry Schiffer, Fotograf

Interviu

Harry Schiffer este fotograf și lucrează ȋn Graz. Deşi a văzut deja o mare parte din lume, apreciază în mod deosebit atmosfera aparte și farmecul sudic ale orașului său natal.

austria.info: Eşti fotograf: care sunt locurile tale preferate din Graz? Ce zonă te inspiră cel mai mult?

Harry Schiffer: Locul meu preferat este, fără îndoială, Schlossberg. De acolo de sus, simți orașul într-un mod cu totul special și-l și înțelegi cel mai bine. Vezi cum s-a născut, îi simți dinamica, Schlossberg este un loc ȋn care te încarci cu energie. Desigur, apreciez şi perspectivele și luminile foarte variate pe care le pot surprinde acolo.

austria.info: Ce este nou în Graz acum?

Harry Schiffer: Ȋn momentul acesta, sunt în curs de dezvoltare două cartiere noi, unul în zona fostei berării Reininghaus și „Smart City“, în zona gării centrale. Sunt foarte entuziasmat de noua clădire semnată de arhitecta Zaha Hadid, care va fi gata anul viitor.

austria.info: Locuieşti ȋn Graz de când te-ai născut. Cum s-a schimbat orașul în tot acest timp? Ce tendințe ȋţi vin în minte când te gândeşti la Graz?

Harry Schiffer: Este de remarcat dezvoltarea cunoscută de Graz ȋn ultimii zece, cincisprezece ani. Anul 2003, când Graz a fost Capitală culturală a Europei, i-a ridicat încrederea în sine și i-a grăbit dezvoltarea. Creativii au devenit mai vizibili.

austria.info: Unde savurezi cultura ȋn Graz?

Harry Schiffer: Nu-i așa ușor de răspuns, pentru că oferta e foarte generoasă. La Kunsthaus (Muzeul de artă contemporană) sunt expuse lucrări ale unor artiști de top. Oferta este atât de mare, că este greu să alegi. Ȋnsă nici artiștii stradali și nici festivalurile din orașul vechi nu trebuie ratate. Și este obligatoriu să faci fotografii!

austria.info: În ce localuri ȋţi place să te întâlneşti cu prietenii?

Harry Schiffer: În această perioadă îmi petrec cel mai mult timp în cartierul Lend. Găseşti foarte multe localuri relaxate, pentru absolut toate gusturile, și adesea muzică live de calitate și un public neconvențional. Aici, scena artistică se implică direct în viața orașului.

austria.info: Ce trebuie neapărat să faci ȋn Graz?

Harry Schiffer: Să mănânci bine, să te plimbi, să te bucuri de o seară plăcută.

austria.info: Graz în trei cuvinte.

Harry Schiffer: captivant, relaxat, viu.

Drepturi de imagine

Scopul principal al celor două domenii www.austria.info și www.austriatourism.com este promovarea Austriei ca destinație de vacanță.